Traian Băsescu: Mai devreme sau mai târziu vor apărea acte de terorism şi în România

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat joi seară, într-o emisiune televizată, că şi românii sunt expuşi posibilelor atentate, referindu-se atât la cei care trăiesc în Europa, cât şi în ţară. 'Eu cred că mai devreme sau mai târziu vor apărea acte de terorism şi în România (...) Ideea că la noi nu există risc terorist e falsă', a spus Traian Băsescu. Fostul preşedinte al statului a precizat că problema Islamului în Europa trebuie tranşată cu fermitate, apreciind că 'este o greşeală uriaşă' să aperi democraţia sacrificând 'liniştea propriilor popoare'. 
Economica.net - vin, 29 iul. 2016, 06:08
Traian Băsescu: Mai devreme sau mai târziu vor apărea acte de terorism şi în România

Traian Băsescu a opinat la B1 TV că Angela Merkel ‘ a greşit şi face în continuare o greşeală din dorinţa de a fi consecventă politic’ în ce priveşte imigranţii, în condiţiile în care realitatea dovedeşte că ‘soluţia culturală’ de integrare a musulmanilor ‘a fost un eşec’.

De asemenea, fostul şef al statului a menţionat că, deşi mulţi îl vor judeca pentru ideea sa, dacă ar fi în locul Angelei Merkel sau a lui Francois Holland, ar recurge la măsuri care să afecteze familiile teroriştilor, astfel încât să-i descurajeze pe potenţialii atacatori.

‘Ce aş face în locul lui Merkel şi Hollande (…), la orice atac terorist vă expulzăm familiile, vă confiscăm averile, toată familia pleacă de unde a venit. Nu mai avem altă soluţie (…), soluţia culturală a fost un mare eşec. Rudele până la gradul trei să fie expulzate în 24 de ore, nu din răzbunare, ci pentru a reduce numărul celor care fac atentate şi să-i faci să se gândească la familiile lor’, a spus Traian Băsescu.

După atentatul de la Nisa, fostul şef al statului a atras atenţia că serviciile de securitate, inclusiv cele din România, nu sunt capabile să prevină toate atacurile teroriste.

„Nu vreau să panichez pe nimeni. Structurile de securitate româneşti sunt mobilizate tot timpul să prevină atacuri teroriste, dar nicio structură, niciun stat, inclusiv România, nu poate garanta că este în măsură să prevină un atac la metrou oricând ar fi el”, a susţinut Traian Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ETS 2
România nu vrea nici în 2028 taxă de carbon pe gaz și carburanți. Mesaj transmis de Nicușor Dan Bruxelles-ului pe tema ...
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat vineri, la Bruxelles, că România a solicitat, împreună cu alte state, încă de anul trecut amânarea punerii în practică a sistemului european de......
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț de 1.200 de lei/MWh
Cărbunele românesc dă o nouă lovitură în piata de energie. CE Oltenia a vândut energie bandă la extraordinarul preț ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune din România, a ...
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuția bugetară. Deficitul a ajuns la 3,82% din PIB după primele nouă luni din 2026
Execuţia bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 de miliarde ...
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Nou parc fotovoltaic în România. Proiectul Itaroșu, de 58 MW din Arad, a primit finanțare
Parcul fotovoltaic Iratoșu din județul Arad, de 58 MWp, a primit finanțare de la Raifffesen Bank International, potrivit ...