Băsescu: Unirea Republicii Moldova cu România o putem face prin votul parlamentelor sau referendum

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Neptun, că unirea Republicii Moldova cu România se va putea face atunci când se va dori, prin votul parlamentelor ambelor ţări sau prin referendum, menţionând că în Europa frontierele se pot modifica numai prin bună înţelegere şi prin soluţii democratice, conform actului final al conferinţei de la Helsinki din anul 1975. 
Economica.net - sâm, 10 sept. 2016, 14:04
Băsescu: Unirea Republicii Moldova cu România o putem face prin votul parlamentelor sau referendum

„Unirea nu se poate produce având Transnistria parte a Republicii Moldova. Transnistria nu a fost niciodată pământ românesc, a fost un artificiu administrativ din timpul lui Hruşciov când s-a luat de la Basarabia, de la Moldova, s-a luat sudul, s-a dat Ucrainei şi Transnistria a fost adusă la Republica Sovietică Socialistă Moldovenească pentru că făceau nişte echilibre economice. Moldova nu avea nimic industrial, iar în Transnistria este concentrată destulă industrie şi de armament, dar şi termocentrale. Deci, România nu va putea revendica niciodată Transnistria într-un proces de unificare. (…) Iar eu vă spun că este actul final al conferinţei de la Helsinki din 1975, care vizează securitatea în Europa, care interzice modificarea frontierelor prin forţă, dar permite modificarea frontierelor prin soluţii democratice. Asta înseamnă că, în timp, când mai bine de jumătate din populaţia Republicii Moldova va dori unirea, o vom putea face prin votul Parlamentului de la Bucureşti şi al Parlamentului de la Chişinău, cum s-a făcut şi acum 98 de ani, sau prin referendum. În Europa se pot modifica frontierele numai prin bună înţelegere şi în soluţii democratice”, le-a transmis Băsescu participanţilor la Şcoala de vară a organizaţiei de tineret a PMP, eveniment care se desfăşoară în acest weekend pe litoral.

Potrivit acestuia, avantajele unirii Republicii Moldova cu România sunt multiple pentru ambele state.

”Sunt avantaje politice majore, ne creşte ponderea în Uniunea Europeană, ne creşte numărul de voturi în Parlamentul European, ne creşte numărul de voturi în Consiliul European, ne creşte produsul intern brut, ne creşte suprafaţa, ne creşte relevanţa strategică. Sunt foarte multe lucruri care ar fi în beneficiul ambelor ţări”, a menţionat liderul PMP.

El a spus că Republica Moldova nu va fi membră a Uniunii Europene în următorii 20-30 de ani.

”Şi mai spun un lucru pe care puţini politicieni au curaj să-l spună şi pe care şi politicienii din Republica Moldova ar trebui să aibă curaj să-l spună moldovenilor. Republica Moldova nu va fi membră a Uniunii Europene niciodată sau nu în următorii 20-30 de ani. Tentativa de a extinde în acordul de asociere UE în Ucraina şi Republica Moldova (…), sunt unul dintre semnatari, a avut reacţii imediate din partea Rusiei – anexarea Crimeei şi ocuparea estului Ucrainei. Să nu credeţi că ce a făcut Şevciuc zilele trecute, când a declarat Transnistria parte a Federaţiei Ruse, nu este tot o reacţie la acordul de asociere. Deci, Moscova a spus clar stop, pentru că dacă nu se stopează extinderea UE şi a NATO, riscăm război în regiune”, a susţinut Traian Băsescu.

Preşedintele PMP a mai spus că, dacă cetăţenii din Republica Moldova ar cunoaşte România, tot mai mulţi dintre ei vor dori unirea celor două ţări.

”Cu cât mai mulţi români din stânga Prutului vor cunoaşte România, cu atât mai mulţi vor dori unirea. Cât timp sunt izolaţi de cunoaşterea României, nu o vor dori, pentru că acolo 80% din mass-media este de limbă rusă. Generaţia mea din Republica Moldova este cea care le spune copiilor că românii au fost armată de ocupaţie în al Doilea Război Mondial, deci învăţătura din timpul Uniunii Sovietice este încă puternică”, a precizat Băsescu.

Conform acestuia, principalul filon unionist sunt tinerii din Republica Moldova, în general cei care au învăţat în România şi cei care vor să trăiască altfel.

”La începutul primului meu mandat s-a făcut un sondaj, în 2005. Un sondaj care a fost pentru uzul instituţiilor statului. Atunci am constatat că în Republica Moldova curentul unionist era de numai 3%. Şi la un moment dat ne-am întrebat ce-i de făcut. Doi piloni am avut în a-i stimula pe românii din Republica Moldova să privească la România. Cei doi piloni au fost bursele pentru tineri, unde am crescut numărul de la o sută de burse la 5.500 de burse anual, şi acordarea cetăţeniei celor care au pierdut-o fără voia lor, până la rude de gradul patru. Aceste politici au dus la începerea unui proces de românizare, de apropiere de România. În 2014, când eu mi-am terminat mandatul, dincolo de orice alte sondaje care apar, unul făcut cu maximă acurateţe arăta că 28% din cetăţenii Republicii Moldova ar fi pentru unire”, a spus reprezentantul PMP.

Băsescu a subliniat că trebuie continuată politica de a-i face pe cetăţenii moldoveni să vrea unirea cu România.

”În continuare, pentru ca acest lucru să se întâmple, trebuie să continuăm această politică, deşi ea a fost frânată, politica de acordare a cetăţeniilor a fost frânată odată cu venirea Guvernului Ponta. (…) În urma înţelegerii pe care a avut-o cu premierul Leancă (…). Leancă, ce trece drept un proeuropean, dar care în luna octombrie ’89 era consilier la Ambasada Uniunii Sovietice de la Bucureşti. Deci, un om cu un limbaj dublu, foarte bine echipat din punct de vedere al cunoştinţelor diplomatice, om care vorbeşte patru limbi. Aici am fi din acest punct de vedere. Ideea este că trebuie să continuăm”, a mai spus preşedintele PMP.

Te-ar mai putea interesa și
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
HMD lansează în România telefoanele Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G începând din luna mai
Compania IT HMD anunță că a lansat cele mai recente creații a sa: telefoanele cu taste Nokia 215 4G, Nokia 225 4G și Nokia 235 4G. Acest trio vine într-un curcubeu de culori, iar prețurile......
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex inaugurează cel de-al 12-lea parc comercial din rețeaua sa în orașul Vălenii de Munte
Cometex, companie dezvoltatoare de parcuri comerciale, anunță că va inaugura pe 1 mai un nou centru comercial modern în ...
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Klaus Iohannis a promulgat legea privind energia eoliană offshore. Ea va intra în vigoare de la 30 mai
Legea privind energia eoliană offshore va intra în vigoare în data de 30 mai, a anunţat, marţi, Ministerul Energiei, ...
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli a Loteriei Române
Guvernul a aprobat, marţi, bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 pentru Compania Naţională Loteria Română, ...