Băsescu: Viitorul celor două ţări româneşti – România şi Republica Moldova – este împreună

Viitorul celor două ţări româneşti, România şi Republica Moldova, este împreună, a declarat preşedintele PMP, Traian Băsescu, în cuvântul său adresat celor peste 150 de cetăţeni moldoveni de toate vârstele veniţi să viziteze Bucureştiul, dar şi alte locuri din România, în cadrul programului 'Cunoaşte-ţi ţara', iniţiat de platforma unionistă 'Acţiunea 2012'.
Economica.net - vin, 05 aug. 2016, 10:39
Băsescu: Viitorul celor două ţări româneşti - România şi Republica Moldova - este împreună

‘Îi felicit pe iniţiatorii acestui program, care aduc pentru câteva zile în România cetăţeni ai Republicii Moldova, pentru că este important să ne cunoaştem cât mai bine. Eu, după cum ştiţi, sunt un unionist, oricât se supără unii sau alţii, din ţară sau din afara ţării, n-am pregetat niciodată să spun că viitorul celor două ţări româneşti este împreună. (…) Pentru mine, orice întâlnire cu dumneavoastră nu este un prilej de a face propagandă unui proces de unificare, ci este un prilej de a vă spune că eu mă simt cetăţean al Republicii Moldova în egală măsură cu sentimentul pe care-l am că sunt cetăţean al României, pentru că acolo trăiesc români. Au decis alţii să nu trăim împreună, dar nu ne poate opri nimeni să nu corectăm erorile istoriei. Aşa cum a putut Germania, trebuie să putem şi noi, la un moment dat’, a declarat Traian Băsescu în discursul ţinut la sediul central al formaţiunii pe care o conduce.

Preşedintele PMP a adăugat că ‘procesul de unificare a început de ani buni’.

‘A început, poate, a doua zi după declararea independenţei Republicii Moldova, a început poate cu Podul de flori de peste Prut, dar trebuiau şi lucruri reale. Şi, dincolo de orice, în ultimii 10 ani, chiar am făcut paşi importanţi. (…) Vreau ştiţi că în România orice sondaj se face arată că în proporţie de 80% românii vor unirea cu Republica Moldova’, a susţinut Băsescu.

El a adăugat că ‘mult mai problematice sunt lucrurile în Republica Moldova, unde propaganda Moscovei funcţionează, încă, foarte puternic’.

Băsescu a ţinut să precizeze şi faptul că PMP este singurul partid din România care şi-a inclus în programul politic ca obiectiv de ţară unirea României cu Republica Moldova.

‘Aici vreau să înţelegeţi un lucru, România nu face o favoare Republicii Moldova dacă-şi doreşte unirea. Şi România are nevoie de Republica Moldova la fel cum Republica Moldova are nevoie de România. Este o soluţie care rezolvă problemele ambelor ţări. Potenţialul agricol uriaş pe care-l are Republica Moldova, alăturat la potenţialul agricol al României ar face din România a treia ţară agricolă a Uniunii Europene. (…) Ca să nu mai vorbim că totuşi este extrem de important şi pentru securitatea naţională ca România să aibă frontiera pe Nistru, şi nu pe Prut (…) Deci, să aveţi în vedere că nu numai Moldova are nevoie de România, şi România are nevoie de Republica Moldova şi de cetăţenii români din Republica Moldova’, a mai declarat preşedintele PMP.

La finalul întâlnirii, înainte de fotografiile de grup pe care le-a făcut alături de vizitatorii basarabeni, Băsescu a fost întrebat de o tânără din Moldova de ce nu candidează pentru un nou mandat de preşedinte. ‘Constituţia îmi dă voie la două mandate’, a spus liderul PMP.

Precizându-i-se că întrebarea s-a referit la o candidatură a sa în Republica Moldova, Băsescu a spus: ‘Discutăm altădată. Îmi ajung şi mie 10 ani de… Nici România nu e ţară uşoară, să ştiţi’.

Alături de Traian Băsescu, la întâlnirea cu cetăţenii moldoveni din raionul Edineţ, din comunele Pancova şi Rotunda, au fost prezenţi preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, prim-vicepreşedintele partidului Cristian Diaconescu şi iniţiatorul programului ‘Cunoaşte-ţi ţara !’, George Simion, preşedintele platformei unioniste ‘Acţiunea 2012’.

Acesta din urmă a precizat că prin proiectul început în această vară se intenţionează ca 100 de mii de cetăţeni moldoveni să vină să viziteze România, pentru a cunoaşte ţara, cu ‘bunele şi cu relele ei’.

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...