Bashar al-Assad: SUA caută „pretexte” pentru un război cu Siria prin încălcarea reglementărilor ONU

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, a denunţat ameninţările Statelor Unite cu o intervenţie militară, acuzând Washingtonul că vrea "pretexte" pentru război, încălcând reglementările internaţionale, conform unui interviu acordat Televiziunii chineze (CCTV).
Economica.net - lun, 23 sept. 2013, 15:01
Bashar al-Assad: SUA caută

Preşedintele Barack Obama a avertizat că Statele Unite sunt pregătite să atace Siria, chiar şi fără un mandat al Naţiunilor Unite, dacă regimul Bashar al-Assad nu respectă termenii acordului privind neutralizarea arsenalului chimic.

„Dacă Statele Unite vor pretexte pentru război le vor găsi, dat fiind că nu s-au dat niciodată înapoi de la războaie”, a declarat al-Assad în interviul acordat CCTV, relatează Reuters.

„Indiferent dacă în Siria ar fi sau nu o criză, noi vom fi mereu în alertă în legătură cu intenţiile unor state occidentale de a eluda Carta ONU şi reglementările internaţionale”, a spus liderul sirian.

Potrivit lui Bashar al-Assad, China şi Rusia se vor asigura că nu vor fi pretexte pentru intervenţii militare în Siria.

Statele Unite au atribuit regimului sirian atacul cu arme chimice comis la Damasc pe 21 august şi soldat cu aproximativ 1.400 de morţi. Însă al-Assad susţine că atacul a fost comis de insurgenţi care ar fi adus armamentul neconvenţional din ţări vecine. „Avem mărturii ale unor terorişti care au transportat armele chimice din ţările vecine”, afirmă liderul de la Damasc.

Statele Unite şi Rusia au ajuns la un acord în privinţa planului de plasare sub control internaţional şi de distrugere a arsenalului chimic sirian, regimul de la Damasc urmând să prezinte lista cu arme neconvenţionale care ar urma să fie distruse, sub supravegherea Naţiunilor Unite, până la jumătatea anului 2014. Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi un conflict militar între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad. Bilanţul violenţelor este, potrivit estimărilor ONU, de peste 100.000 de morţi.

Te-ar mai putea interesa și
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Hagag nu renunță încă la proiectul gigant din Constanța: 2.100 de apartamente planificate lângă Delfinariu
Dezvoltatorul Hagag a anunțat prelungirea perioadei de due-dilligence în vederea achiziției unui teren de 8,6 hectare, pretabil pentru construcția de blocuri cu apartamente. Anunțul vine după......
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
A fost reluată producţia la grupurile Turceni 5 şi Rovinari 4
Secretarul general al Ministerului Energiei, Sorin Elisei, anunţă că luni după-amiază a fost reluată producţia la ...
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care Maradona a marcat golul cu mâna împotriva Angliei, vândută cu peste 3 milioane dolari
Mingea cu care legendarul fotbalist argentinian Diego Armando Maradona a înscris celebrul său gol cu mâna împotriva Angliei, ...
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care administrează vilele și terenurile statului
„Unii plăteau, alţii trăiau bine-mersi din privilegiile sistemului”: Guvernul schimbă regulile la RA-APPS, cea care ...
Secretarul general al Guvernului, Dan Reşitnec, a anunţat luni că a semnat ordinul care introduce criterii noi de performanţă ...