BCE: O recesiune în zona euro ar atenua presiunile inflaţioniste

Oficialii Băncii Centrale Europene ar trebui să ia în considerare riscul unui declin al economiei în zona euro şi impactul asupra preţurilor, când vor analiza viitoarele măsuri de politică monetară, a afirmat Fabio Panetta, membru al Comitetului executiv al BCE, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 24 aug. 2022, 11:21
BCE: O recesiune în zona euro ar atenua presiunile inflaţioniste

„Dacă va avea loc o încetinire semnificativă a economiei, sau chiar o recesiune, aceste evoluţii ar atenua presiunile inflaţioniste”, a declarat Panetta, scrie Agerpres.

Acesta a explicat că orice ajustare a politicii monetare „trebuie să fie realizată strict în funcţie de datele disponibile, ţinând cont de condiţiile din economia zonei euro. Aceasta implică, în primul rând, faptul că probabilitatea unei recesiuni în zona euro este în creştere, din cauza consecinţelor pandemiei, a şocului preţurilor materiilor prime din ultimele luni, în urma războiului şi a consecinţelor sale pentru comerţ, şi a incertitudinilor”.

La şedinţa din 21 iulie, Banca Centrală Europeană a majorat ratele dobânzilor, pentru prima dată în ultimii 11 ani, indicând că ar putea urma noi creşteri în 2022, şi a anunţat un nou program de achiziţionare de bonduri, pentru a ţine sub control costurile de împrumut ale celor mai îndatorate state din zona euro.

Consiliul guvernatorilor BCE a decis majorarea cu 50 de puncte de bază a ratei dobânzii la facilitatea de depozit, la zero, de la minus 0,50%, într-un efort de a reduce nivelul record al inflaţiei în zona euro. De asemenea, au fost majorate cu 50 de puncte de bază rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală, până la nivelurile de 0,50% şi, respectiv, 0,75%.

Perspectivele economice s-au înrăutăţit după ce Rusia a redus livrările de gaze naturale spre Europa iar creşterea preţurilor a afectat cererea. Activitatea economică în zona euro s-a contractat în august pentru a doua lună consecutiv, deoarece majorarea preţurilor i-a forţat pe consumatori să-şi reducă cheltuielile, în timp ce perturbările din lanţurile de aprovizionarea au afectat activitatea fabricilor, arată datele preliminare publicate marţi de S&P Global, iar tendinţa ar putea continua.

„Trebuie să luăm în considerare cu foarte mare atenţie dinamicile preţurilor materiilor prime. Cele mai recente dinamici sugerează că de fapt preţurile materiilor prime sunt în scădere, cu excepţia gazelor. Ştim că preţurile gazelor sunt influenţate de alţi factori, de factori geopolitici”, a declarat Panetta.

În Europa, preţurile gazelor naturale sunt de aproape şapte ori mai ridicate decât în acelaşi moment al anului trecut. În ultimele săptămâni, piaţa s-a înăsprit şi mai mult, deoarece vremea extrem de călduroasă şi uscată a întrerupt transportul combustibilului pe fluvii şi a limitat producţia de energie hidro şi nucleară. Ca rezultat, cererea pentru gaze este în creştere, într-un moment în care livrările din Rusia sunt în scădere.

În privinţa politicii monetare, „ajustările sunt posibile, dar cele mai recente evoluţii ale economiei ar trebui să ne inducă exercitarea una din principalele virtuţi ale bancherilor centrali, şi anume prudenţa”, a avertizat Panetta.

Te-ar mai putea interesa și
Prelungirea crizei din Strâmtoarea Ormuz pune în pericol economia globală – şeful AIE
Prelungirea crizei din Strâmtoarea Ormuz pune în pericol economia globală – şeful AIE
Economia globală se va confrunta cu o nouă provocare în situaţia în care conflictul care a blocat Strâmtoarea Ormuz nu va fi rezolvat în câteva săptămâni, a declarat directorul Agenţiei......
Fidelis 2026 – Titlurile de stat din cele şapte emisiuni din iulie intră la BVB joi, 16.07.2026
Fidelis 2026 – Titlurile de stat din cele şapte emisiuni din iulie intră la BVB joi, 16.07.2026
Ministerul Finanţelor listează joi, la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cele şapte emisiuni de titluri de stat Fidelis ...
Acord SUA-Arabia Saudită pentru o vânzare de arme în valoare de două miliarde de dolari către saudiţi
Acord SUA-Arabia Saudită pentru o vânzare de arme în valoare de două miliarde de dolari către saudiţi
Departamentul de Stat american a anunţat miercuri aprobarea unor vânzări de arme în valoare de aproape două miliarde ...
Ucraina – Ministrul apărării îşi anunţă demisia
Ucraina – Ministrul apărării îşi anunţă demisia
Ministrul ucrainean al apărării, Mihailo Fedorov, a declarat miercuri că îşi părăseşte funcţia, după demisia prim-ministrului, ...