BCE se teme că băncile ar putea să evite supervizarea sa după Brexit

Băncile europene ar putea încerca să profite de portiţele şi diferenţele existente între legislaţiile naţionale pentru a beneficia de o reglementare mai relaxată sau chiar să evite complet normele Băncii Centrale Europene, mai ales după ce Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, au declarat vineri doi oficiali de la BCE, informează Reuters.
Economica.net - vin, 15 sept. 2017, 11:08
BCE se teme că băncile ar putea să evite supervizarea sa după Brexit

În acest context, Sabine Lautenschlaeger şi Daniele Nouy au făcut un nou apel pentru eliminarea prevederilor care există în normele europene şi care pun firmelor de investiţii şi subsidiarelor băncilor în afara supervizării bancare exercitate de BCE.

‘După Brexit, multe bănci vor decide să îşi mute activităţile din Marea Britanie în zona euro… şi ar putea alege să înfiinţeze sucursale în terţe ţări. În acelaşi timp firmele de investiţii ar putea să îşi mute şi ele activităţile. Astfel, cred că există motive pentru a le reglementa şi superviza la nivel european’, a spus Sabine Lautenschlaeger, care reprezintă Mecanismul European de Supervizare Bancară (SSM) în boardul BCE, la un simpozion organizat la Talinn.

Potrivit surselor citate de Reuters, mai puţin de 10 din cele aproximativ 40 de bănci din Londra care derulează afaceri în Uniunea Europeană au solicitat până acum acordarea unei licenţe care să le permită să ofere servicii bancare în blocul comunitar şi după Brexit. Alte bănci vor să înfiinţeze divizii care să fie supervizate de autorităţile naţionale de supervizare.

Separat, preşedintele noii agenţii de supervizare bancară (SSM) din cadrul Băncii Centrale Europene, Daniele Nouy, a avertizat că băncile ar putea să îşi mute operaţiunile în ţările cu reglementări mai relaxate sau chiar să îşi mute activităţile în aşa-numită zonă gri a sectorului bancar. ‘Aici nu este vorba de o poveste în care un erou încalcă regulile pentru salva lumea. Este vorba de stabilitatea sectorului bancar, prosperitatea economiei şi bunăstarea societăţii în ansamblu’, a declarat, la Helsinki, Daniele Nouy.

Firmele de servicii financiare cu sediul în Marea Britanie, îngrijorate că ar putea pierde accesul la piaţa unică europeană după finalizarea Brexitului, iau în calcul mutarea unor operaţiuni şi angajaţi în alte centre financiare europene, cum ar fi Frankfurt, Paris, Berlin, Amsterdam şi Luxemburg. Organismele de supervizare au anunţat băncile că vor trebui să aibă un anumit nivel al capitalului, al numărului de directori de top şi al modelelor de risc aprobate pentru a obţine o licenţă care să le permită să opereze în UE.

Te-ar mai putea interesa și
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite în Europa începând de luna viitoare
Criza combustibililor. Austria se așteaptă ca efectele scăderii livrărilor de petrol și gaze naturale să fie resimțite ...
Reducerea livrărilor de combustibili în urma războiului din Orientul Mijlociu va fi resimţită de luna viitoare în Europa, a declarat miercuri ministrul austriac al Economiei, Wolfgang......
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Trenuri pe hidrogen în România: Oferta Siemens, declarată câștigătoare
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătorul licitației pentru contractul de furnizare ...
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
FOTO Premieră. Un brand celebru a revenit în România. Unde a deschis magazinul prințul miliardar din spatele mișcării
Un brand celebru de haine, rival al Zara și al întregului gigant spaniol Inditex, a revenit în România. Magazinul a fost ...
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din Europa de Sud-Est
Synevo România are un nou director general. Fostul CEO Laurențiu Luca preia conducerea operațiunilor din 11 țări din ...
Synevo România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de diagnostic medical din România, anunță numirea ...