BCE şi Irlanda au ajuns la un acord privind datoriile Anglo Irish

Premierul irlandez, Enda Kenny, a salutat, 'acordul istoric' dintre ţara sa şi Banca Centrală Europeană (BCE) privind restructurarea datoriilor Anglo Irish, care reduce povara datoriei Irlandei, scrie Reuters.
Economica.net - J, 07 feb. 2013, 17:06
BCE şi Irlanda au ajuns la un acord privind datoriile Anglo Irish

Acordul, care a survenit după mai mult de un an de negocieri între Irlanda şi BCE, va permite ţării să-şi reducă costurile cu 20 miliarde de euro în următorul deceniu şi să prelungească termenul de achitare a împrumutului internaţional până în 2053.

Kenny a afirmat că, prin acest acord, vor fi transformate împrumuturile pe termen scurt acordate Anglo Irish în obligaţiuni pe termen mai lung, reducându-se astfel presiunile financiare asupra Irlandei.

Acordul a fost posibil după ce deputaţii irlandezi au aprobat joi dimineaţa, în regim de urgenţă, un proiect de lege care prevede lichidarea băncii Anglo Irish, oficial rebotezată Bank Resolution Corporation (IBRC) după naţionalizarea sa în 2009. Activele băncii vor fi preluate de banca de rebuturi, National Asset Management Agency (NAMA), care preia active riscante de la băncile cu probleme.

Ministrul irlandez de finanţe, Michael Noonan, a fost forţat să prezinte parlamentului acest proiect de lege în regim de urgenţă, după ce publicarea unor detalii ale acestui proiect a declanşat îngrijorări că ar putea avea loc o fugă la ghişeele băncii.

‘Având în vedere circumstanţele, în calitate de ministru de finanţe am acţionat imediat pentru a asigura stabilitatea băncii şi valoarea activelor sale, evaluate la 12 miliarde de euro, în numele statului’, a explicat Michael Noonan.

„Lichidarea Anglo Irish Bank închide un capitol trist şi tragic din istoria noastră economică”, a apreciat, la rândul său, premierul irlandez Enda Kenny la sfârşitul unei sesiuni speciale a camerei inferioare a parlamentului irlandez, sesiune care s-a încheiat la ora trei dimineaţa.

Afectată de creditele imobiliar eriscante, Anglo Irish Bank s-a prăbuşit în timpul crizei financiare, însă statul irlandez s-a angajat să-i garanteze activele pentru a evita falimentul. Ulterior, banca fuzionat cu Irish Nationwide Building Society (INBS), afectată şi ea de criza bancară, şi a luat un nou nume – Irish Bank Resolution Corporation (IRBC), cu misiunea de a lichida treptat activele sale pe o perioadă de zece ani.

Pentru a putea să-şi sprijine sectorul bancar, Irlanda a fost nevoită, la sfârşitul lui 2010, să solicite un ajutor de la Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Acest plan de salvare de 85 de miliarde de euro, dintre care 30 de miliarde de euro au fost alocate pentru sprijinirea Anglo Irish Bank şi INBS, a impus însă adoptarea unor măsuri dureroase de austeritate.

În prezent, însă, autorităţile irlandeze vor să relaxeze povara datoriei, prin transformarea unor bilete la ordin în valoare de aproximativ 31 de miliarde de euro în obligaţiuni pe termen lung. Însă BCE se temă că orice concesie oferită Dublinului ar putea crea un precedent pentru alte state, cum este Spania, care au de rezolvat problema datoriilor mari ale băncilor.

 

Te-ar mai putea interesa și
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România va despăgubi proprietarul apartamentului din Galați lovit de dronă, în ciuda situației excepționale
Generali România a confirmat astăzi că, în urma incidentului grav din Galați petrecut în noaptea dintre 29 și 30 mai 2025, a început procesul de despăgubire pentru apartamentul cel mai grav......
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, ...
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...