BCE: Sporirea incertitudinilor politice pe plan global afectează stabilitatea zonei euro

Stabilitatea financiară a zonei euro este vulnerabilă din cauza incertitudinilor politice, iar Brexitul şi alegerile din SUA au amplificat 'indicele compozit de stres sistemic' al BCE, transmit CNBC şi BBC.
Economica.net - J, 24 nov. 2016, 14:41
BCE: Sporirea incertitudinilor politice pe plan global afectează stabilitatea zonei euro

Cele 19 state din zona euro ar putea fi afectate de războaiele comerciale, inflaţia mai ridicată şi majorarea ratelor dobânzii în SUA, se arată în raportul bianual privind stabilitatea financiară, publicat joi de Banca Centrală Europeană (BCE).

În cel mai sumbru scenariu al BCE, aceste evoluţii ar putea reaprinde criza datoriilor suverane din zona euro, din 2009.

De asemenea, BCE a avertizat că unele pieţe bursiere ar putea înregistra scăderi semnificative pe fondul turbulenţelor şi şi-a exprimat îngrijorarea din cauza incertitudinilor politice din zona euro, în Italia urmând să se desfăşoare un referendum constituţional pe data de 4 decembrie, iar în Franţa şi Germania vor fi anul viitor alegeri generale.

‘Sporirea incertitudinilor politice ar putea duce la o concentrare mai mare pe piaţa internă, întârziind adoptarea măsurilor de stimulare a creşterii, reformele fiscale şi structurale atât de necesare’, se arată în raportul BCE.

Sectorul bancar din zona euro este afectat de nivelul ridicat al creditelor neperformante şi de costurile operaţionale mari, deşi în timpul ultimelor şase luni acesta s-a dovedit rezistent la turbulenţele de pe pieţe, apreciază Banca Centrală Europeană.

‘Efectele asupra stabilităţii financiare din zona euro în urma schimbării politicilor economice în SUA sunt extrem de nesigure în acest moment. Economia zonei euro ar putea fi direct afectată prin intermediul comerţului şi a posibilelor efecte negative cauzate de majorarea ratelor dobânzii şi a inflaţiei în SUA’, se arată în raportul BCE.

Te-ar mai putea interesa și
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România investește 3 milioane de euro într-o stație modernă de asfalt din Avrig, județul Sibiu
STRABAG România anunță miercuri punerea în funcțiune a unei noi stații de mixturi asfaltice în Avrig, județul Sibiu. Această investiție consolidează capacitatea companiei de a susține......
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ...
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...