BCE spune că este aproape de a atinge ţinta de inflaţie de 2%, în 2025

Atingerea ţintei de inflaţie de 2% a Băncii Centrale Europene se apropie, a afirmat miercuri Christine Lagarde, preşedintele BCE, transmite Bloomberg.
AGERPRES - mie, 01 ian. 2025, 18:07
BCE spune că este aproape de a atinge ţinta de inflaţie de 2%, în 2025

„Am înregistrat progrese semnificative în 2024 în reducerea inflaţiei şi sperăm că 2025 este anul în care vom atinge ţinta de inflaţie, aşa cum am planificat în strategia noastră. Desigur, vom continua eforturile pentru a ne asigura că inflaţia se stabilizează în mod sustenabil, la ţinta noastră pe termen mediu de 2%”, a declarat şeful BCE într-un mesaj video postat pe platforma de social media X.

Conform datelor Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în noiembrie până la 2,2%, de la 2% luna precedentă, scrie Agerpres.

Anul trecut, creşterea preţurilor de consum s-a atenuat în zona euro, şi în septembrie s-a situat sub obiectivul BCE, deşi apoi a crescut din nou, iar Lagarde a avertizat că în viitorul apropiat inflaţia va fluctua în jurul nivelului actual.

Totuşi, încetinirea a permis oficialilor BCE să reducă din nou dobânzile, iar economiştii se aşteaptă până în iunie la alte patru reduceri ale costurilor de împrumut.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a redus dobânzile cu 25 puncte de bază, pentru a patra oară în acest an şi în linie cu estimările, în contextul în care economia zonei euro încetineşte iar turbulenţele politice din Franţa şi Germania creează îngrijorări.

Începând cu data de 18 decembrie, rata dobânzii la facilitatea de depozit a fost redusă la 3%, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,15% şi, respectiv, 3,40%, a decis Consiliul guvernatorilor BCE.

Descriind programul din 2025 al BCE ca o „mare agendă dificilă”, Lagarde s-a referit la revizuirea strategiei de politică monetară, la euro digital şi la un nou design al bancnotelor din zona euro.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...