UPDATE „Săptămâna neagră” în Grecia: Băncile, închise până lunea viitoare. Cursul euro/leu ajunge la 4,5 lei, pe interbancar

Banca Centrală Europeană a decis să îngheţe nivelul finanţării de urgenţă a băncilor din Grecia prin intermediul programului ELA la nivelul stabilit vineri, pe fondul riscului de default. Băncile greceşti vor fi închise de luni până la date de 5 iulie, ziua în care va avea loc referendumul, informează ekathimerini.com care citează surse apropiate situaţiei. Şi bursa de la Atena va fi închisă mâine, spun surse bancare din Grecia, citate de Reuters. În jurul orei 11.30, euro a ajuns la 4,5 lei, pe piaşa interbancară.
Economica.net - Dum, 28 iun. 2015, 12:50
UPDATE

Preşedintele Pireus Bank a declarat că băncile vor fi închise pe durata zilei de luni ca urmare a deciziei Băncii Centrale Europene de a nu suplimenta ajutorul financiar pentru băncile elene. Declaraţia a fost făcută după încheierea întâlnirii de urgenţă a Consiliului de stabilitate al sistemului financiar din Grecia.

La această oră, executivul de la Atena se reuneşte la cererea premierului Alexis Tsipras pentru a discuta problema lichidităţilor din bănci.

Consiliul guvernatorilor BCE s-a reunit duminică pentru a decide dacă menţine finanţarea pentru băncile greceşti, după ce au fost întrerupte negocierile între Atena şi creditorii săi şi Guvernul elen a decis să convoace un referendum pentru a vota propunerea de ajutor.

Într-un comunicat, BCE a salutat ‘compromisul miniştrilor din statele membre ale zonei euro de a lua toate măsurile necesare pentru a întări rezistenţa economiilor din zona euro şi de a se pregăti pentru a face paşi decisivi în vederea consolidării Uniunii Economice şi Monetare’.

Ajutorul de urgență este de cel mult 90 de miliarde de euro, potrivit Associated Press.

„Continuăm să lucrăm îndeaproape cu Banca Națională a Greciei și aprobăm puternic angajamentul statelor membre de a lua măsuri care se adresează economiilor vulnerabile din zona euro”, a declarat Mario Draghi, președintele BCE.

„Banca Greciei, ca stat membru din Eurosistem, va lua toate măsurile necesare petnru a asigura stabilitatea financiară a cetățenilor greci în aceste circumstanțe dificile”, a declarat Yannis Stournaras, guvernatorul Băncii Centrale din Grecia. 

Referendumul propus de guvernul grec privind ultima ofertă de acord făcută Greciei de către creditorii săi (UE, FMI) a fost aprobat de majoritatea parlamentului grec în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, relatează AFP, Reuters şi DPA. 35% dintre bancomatele din Grecia au rămas fără bani ieri, după ce grecii au retras masiv bani. Băncile ar putea rămâne închise mâine.

35% dintre bancomate au rămas fără bani, sămbătă

Sâmbătă, grecia au retras masiv bani din bănci. Conform unor surse bancare citate de Reuters, 35% dintre bancomatele din Grecia au rămas fără bani ieri. Retragerile au fost de 500 – 600 de milioane de euro, sub nivelul de un miliard de euro care a fost atins de mai multe ori săptămâna trecută, dar, de data aceasta aproape toate retragerile au fost făcute de la ATM-uri, de populaţie. Reprezentanţii băncilor au spus că circa 2.000 din cele 5.500 de bancomate din Grecia au rămas fără bani sâmbătă (aproximativ 35% din total), dar acestea au fost realimentate în cursul zilei de ieri.

Băncile greceşti au nevoie urgent de o nouă infuzie de lichidităţi de la BCE, după retragerile masive  care au început în noaptea dintre vineri şi sămbătă. Retragerile de la ATM-uri au continuat în ziua de sâmbătă. Unele bănci, precum Piraeus Bank şi Alpha Bank, au limitat tranzacţiile şi retragerile de la ATM-uri de mai multe zile.

Ce bănci greceşti sunt în România

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Bancpost (controlată de Eurobank Ergasias), Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Românească (din grupul National Bank of Greece) au în România active în valoare totală de circa 9 miliarde de euro, peste 7.100 de angajaţi şi 534 de sucursale, potrivit calculelor ECONOMICA.NET bazate pe cele mai recente raportări financiare ale celor patru grupuri bancare. Potrivit datelor Băncii Reglementelor Internaţionale, „banca băncilor centrale”, băncile greceşti au o expunere de peste 15 miliarde de dolari pe România, la sfârşitul anului trecut.

Două sondaje de opinie arată că majoritatea grecilor vor să rămână în zona euro – AP

Două sondaje de opinie publicate duminică arată că majoritatea grecilor vor să rămână în zona euro şi ar prefera un acord cu partenerii europeni ai Greciei, în locul rupturii, relatează Associated Press, citată de MEDIAFAX.

Cele două sondaje, date publicităţii duminică, au fost efectuate înainte ca premierul Alexis Tsipras să anunţe, vineri seara, convocarea unui referendum la 5 iulie pe tema propunerilor de reforme înaintate de creditorii ţării pentru a continua finanţarea. Sondajele oferă totuşi un indiciu privind opţiunile opiniei publice.

Potrivit unui sondaj efectuat de Alco pentru ziarul Proto Thema, 57 la sută dintre respondenţi consideră că Grecia ar trebui să ajungă la un acord cu partenerii europeni, în timp ce 29 la sută preferă ruptura.

Un alt sondaj, realizat de Kapa Research pentru ziarul To Vima, arată că 47,2 la sută dintre greci ar vota în favoarea unui nou acord dificil cu creditorii Greciei, în timp ce 33 la sută ar vota împotrivă şi 18,4 la sută sunt indecişi. Citeşte mai mult pe MEDIAFAX.

Te-ar mai putea interesa și
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, relevă un studiu......
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului ...
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care ...
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...