Prin George Business, administratorii, echipele de management și departamentele financiare pot gestiona activitatea companiei sau a unui grup de firme dintr-un singur loc, prin fluxuri de aprobare pe mai multe niveluri, cu posibilitate de a confirma plăți și operațiuni bancare într-un mod sigur și transparent.
George Business include funcționalități pentru configurarea utilizatorilor și a drepturilor de acces, autorizarea semnăturilor, gestionarea mai multor conturi și administrarea cardurilor, cu acces 100% online la:
„Lansăm George Business într-un moment de acută nevoie de claritate, capacitate de anticipare și disciplină în execuție. Antreprenorii și companiile din România au nevoie de instrumente care să le ofere vizibilitate în timp real, pentru a înțelege unde sunt, ce urmează și cum să reacționeze. George Business pornește de la această realitate și de la ceea ce înseamnă astăzi să fii pregătit pentru orice: date, coerență și un sistem de sprijin care funcționează la scară.
Platforma a fost dezvoltată împreună cu clienții BCR, pornind de la nevoile lor concrete, și vom continua să lucrăm alături de ei pentru a dezvolta noi funcționalități și servicii relevante. Prin George Business, deschidem complet ecosistemul George în România, iar acest pas reconfirmă încrederea noastră în companiile locale și în potențialul lor de a crește, de a se integra în lanțurile de valoare europene și de a crea avantaj competitiv”, a declarat Sergiu Manea, CEO Banca Comercială Română.
„George Business este noul mod în care facem corporate banking în BCR. Nu este despre servicii și produse bancare disponibile pe un ecran, ci despre cum am regândit modul în care companiile din România au acces, în timp real, la date financiare, control operațional și o capacitate mai bună de reacție.
Prin George Business, obiectivul nostru este să dezvoltăm o platformă simplă și intuitivă, care să funcționeze la fel de bine pentru un antreprenor în creștere, dar și pentru o organizație mare, cu procese complexe și multiple niveluri de decizie. Practic, facem echipă pentru mediul de afaceri, offline și online, 24/7, indiferent de dimensiunea companiilor și de industria în care activează. Pentru că în business, pregătit pentru orice nu înseamnă că lucrurile vor fi ușoare. Dar înseamnă că ai datele, instrumentele și partenerii potriviți să poți să anticipezi și să nu fii luat prin surprindere”, a declarat Bogdan Cernescu, Director Executiv Corporate Banking BCR, Head of George Business.
11.000 de clienți corporate BCR folosesc deja George Business
Aproximativ 11.000 de clienți corporate BCR, IMM-uri și companii mari, folosesc deja George Business, iar platforma:
Pentru IMM-uri, George Business înseamnă operațiuni simplificate, vizibilitate asupra indicatorilor financiari și o imagine clară a sănătății afacerii. Pentru companiile mari, cu structuri complexe, departamente financiare extinse și nevoi de trade finance, George Business oferă control, trasabilitate și eficiență operațională.
Procesul de migrare a clienților, prin care George Business a înlocuit treptat aplicațiile de corporate banking eBCR și 24Banking BCR, s-a încheiat la final de 2025 și a durat aproximativ doi ani. În această perioadă, George Business s-a dezvoltat cu ajutorul și implicarea clienților corporate BCR, care au oferit sprijin în definitivarea experienței și a portofoliului de funcționalități din platformă.