BCR și Mastercard oferă bilete presale la concertul Metallica din 2026 de la București

Banca Comercială Română, în parteneriat cu Mastercard, oferă clienților acces exclusiv la presale pentru concertul Metallica de la București, ce va avea loc pe 13 mai 2026, la Arena Națională. Concertul face parte din turneul mondial „M72 World Tour”, cunoscut pentru producția sa spectaculoasă și conceptul inovator de scenă, și este un eveniment organizat în România de Emagic și Live Nation.
Gabriela Ţinteanu - vin, 23 mai 2025, 11:37
BCR și Mastercard oferă bilete presale la concertul Metallica din 2026 de la București

Accesul la biletele în presale va fi disponibil începând de marți, 27 mai 2025, ora 12:00, exclusiv prin aplicația George, în secțiunea Magazin. Oferta este destinată tuturor clienților BCR care dețin un card Mastercard emis de bancă – fie în format fizic, fie digital. Fiecare client poate achiziționa până la 4 bilete, în limita stocului disponibil.

„Ne bucurăm să continuăm promisiunea George de a aduce experiențe culturale relevante cât mai aproape de oameni. Metallica este mai mult decât o trupă – este un fenomen muzical care a inspirat generații. Iar faptul că putem susține accesul preferențial la un astfel de eveniment iconic, împreună cu partenerul nostru Mastercard, este o dovadă că bankingul modern poate fi mai mult decât servicii financiare – poate fi despre încredere, emoție, apartenență și momente memorabile”, spune Katerina Todorovski, Head of Brand Management BCR.

„Mastercard creează contexte pentru experiențe memorabile, oferind consumatorilor acces la ceea ce contează cu adevărat pentru ei. Muzica are puterea de a uni generații, de a trezi amintiri și de a crea momente memorabile. Iar când vine vorba de Metallica, este mai mult decât un concert, este o experiență care rămâne cu tine mult timp după ce se încheie. Ne bucurăm să susținem, împreună cu BCR, un moment de referință pentru scena muzicală din România. Pentru noi, a fi aproape de trupa ta preferată este o experiență de neprețuit”, declară Diana Tănase, Head of Marketing, Mastercard.

Turneul „M72 World Tour”, care a debutat în 2023, aduce un format 360° și o scenă centrală inovatoare.

În deschiderea concertului de la București vor urca pe scenă trupele Gojira și Knocked Loose.

Biletele disponibile includ acces general (gazon), locuri în tribune și pachete speciale.

Evenimentul are și o componentă filantropică importantă – o parte din încasări va susține cauze locale prin intermediul fundației All Within My Hands, care sprijină educația profesională, combaterea insecurității alimentare și intervenția rapidă în caz de urgențe.

Accesul la universul George și la presale este deschis și celor care nu sunt clienți BCR. Deschiderea unui cont și emiterea unui card Mastercard se pot face 100% online, în doar câteva minute.

Mai multe detalii despre accesul la presale și pașii de achiziție sunt disponibile în aplicația George și pe website-ul oficial BCR.

 

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, pentru înființarea unui nou broker
Tranzacție în brokerajul de asigurări: Cosmin Angheluță nu este implicat în planurile lui Antonio Babeti, fost Globasig, ...
Cosmin Angheluță, profesionist cu o experiență de peste 25 de ani în asigurări și fost director adjunct al Gothaer, neagă orice intenție de a participa în acționariatul unui nou broker de......
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să intre în parteneriate cu constructorii europeni, consideră ministrul Economiei din landul Saxonia
UE ar trebui să impună taxe mai mari pe importul de mașini din China, pentru a forța firmele din această țară să ...
Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare majorarea taxelor vamale la maşinile produse în China pentru a spori ...
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor de salarizare
CCR declară neconstituțională ordonanța de ugență prin care se introduce o practică unitară în soluționarea litigiilor ...
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a decis joi că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde de lei, în contextul preluării Biofarm
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a ajuns la aproape 1,5 miliarde ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a apropiat de ...