BCR vrea 110 milioane euro de la acţionari printr-o majorare de capital

BCR vrea să atragă de la acţionari 501 milioane lei (110 milioane euro) printr-o majorare de capital în cadrul căreia acţiunile nou emise vor putea fi cumpărate la un preţ de 0,65 lei/titlu, de peste şase ori mai mare decât valoarea nominală, de 0,1 lei/acţiune.
Economica.net - lun, 05 nov. 2012, 14:14
BCR vrea 110 milioane euro de la acţionari printr-o majorare de capital

Majorarea de capital va fi discutată într-o AGA programată pentru 3 decembrie, se arată într-un convocator.

Pentru suplimentarea capitalului, banca vrea să emită 770,76 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,1 lei pe titlu şi care vor putea fi cumpărate la preţul de 0,65 lei/acţiune, din care 0,1 lei reprezintă valoarea nominală, iar 0,55 lei prima de emisiune.

Astfel, dacă toate acţiunile vor fi cumpărate, capitalul social va creşte cu 77 milioane lei (17 milioane euro), de la 1,55 miliarde lei la 1,63 miliarde lei, iar restul sumei atrase, de 424 milioane lei, va rămâne la dispoziţia băncii.

BCR a înregistrat în primele nouă luni pierderi de 762 milioane de lei, în ciuda unui profit operaţional în linie cu rezultatul de anul trecut, după ce a constituit provizioane record de 2,63 miliarde lei, cu un miliarde de lei peste cele din perioada similară din 2011.

În primele nouă luni, banca a generat un rezultat operaţional de 1,82 miliarde lei (411,6 milioane euro), în scădere cu 3,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, de la 1,88 miliarde lei (449,1 milioane euro).

Acţionarii vor mai discuta în AGA modificarea actului constitutiv al băncii astfel încât Comitetul Executiv să poată decide desfiinţarea de sucursale sau agenţii fără aprobarea Consiliului de Supraveghere.

BCR este controlată în proporţie de 93,26% de către EGB Ceps Holding GmbH, deţinută la rândul său integral de Erste Group Bank Austria. SIF Oltenia deţine 6,58% din titlurile băncii, acţionarii persoane fizice controlează 0,14%, iar persoanelor juridice le revin 0,00148 din acţiuni.

În trimestrul al treilea al acestui an, BCR şi-a menţinut poziţia de lider pe piaţa bancară locală, cu o cotă de piaţă de circa 20% după active, în pofida unui uşor declin al volumului activelor grupului BCR cu 0,5% (reprezentând 375,4 milioane lei) faţă de începutul anului până la 76,37 miliarde lei (16,82 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri în Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare (PRBAR) a dus numărul......
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Top constructori autostrăzi: Pizzarotti – Retter, Precon și Ozaltin au avut cele mai mari progrese în iulie
Cele mai mari progrese din luna iulie au fost înregistrate pe șantiere din Autostrada Bucureștiului și Autostrada Transilvania, ...
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
România, între Portugalia și Hong Kong în topul vizitelor pe site-urile de AI
La mai puțin de patru ani de la lansarea ChatGPT, instrumentele bazate pe inteligență artificială au devenit printre ...