Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu, audiat la DIICOT în dosarul bancherilor

Bebe Ionescu, socrul Elenei Băsescu şi cuscru al preşedintelui Traian Băsescu, a fost audiat joi de procurorii DIICOT, în calitate de martor, în dosarul fraudelor bancare de 85 de milioane de euro.
Economica.net - J, 04 apr. 2013, 16:15
Bebe Ionescu, cuscrul lui Traian Băsescu, audiat la DIICOT în dosarul bancherilor

În decembrie 2012, 11 persoane au fost arestate în acest caz, pentru o fraudă de 85 milioane euro, iar în prezent se mai află în arest şase inculpaţi: Vasile Creştin, Sava Tipa, Adrian Martiş, Andrei Nanu, Andrei Suditu şi Claudia Peter.

Potrivit DIICOT, sub coordonarea unor persoane influente din mediul de afaceri din Bucureşti, învinuiţii au realizat beneficii financiare substanţiale prin săvârşirea de fraude bancare, şi anume prin obţinerea în mod ilegal de credite de la două unităţi bancare pentru 35 de societăţi comerciale controlate de membrii grupului infracţional organizat.

Activitatea infracţională a fost sprijinită de şapte învinuiţi având calitatea de directori generali/directori comerciali ai unităţilor bancare, prin coordonarea procedurii de selecţie a firmelor, avizare pentru risc şi de aprobare a creditelor, deşi documentaţiile firmelor nu întruneau cerinţele legale, dar şi de şase funcţionari ai unităţilor bancare, în cursul gestionării dosarelor de creditare.

Contractele de garanţie ipotecară cu privire la aceste bunuri imobile erau încheiate şi autentificate de patru învinuite, având calitatea de notar public, prin supraevaluarea bunurilor imobile raportat la valoarea de piaţă şi la valoarea înscrisă anterior în contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la aceleaşi bunuri, actele fiind utilizate de membrii grupării în vederea obţinerii în mod ilegal a creditelor bancare.

Te-ar mai putea interesa și
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune Eisenkot
Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune naţională poate „garanta securitatea Israelului”. Ce spune ...
Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune naţională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a......
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Rusia: Europa ar fi mai sigură fără NATO
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria ...
Amendă mare pentru Meta în Italia
Amendă mare pentru Meta în Italia
Compania-mamă a Facebook, Meta, a fost amendată cu 805 milioane de euro în Italia pentru accesarea de fotografii fără ...
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft anunţă că a restabilit complet serviciul Outlook după întreruperea sa la nivel mondial
Microsoft a anunţat sâmbătă că a restabilit complet serviciul, punând capăt unei întreruperi globale a programelor ...