Beneficiile economice ale luptei împotriva modificărilor climatice sunt subestimate – studiu

Lupta împotriva modificărilor climatice este o sursă de creştere economică şi creează bogăţie, pledează un grup de experţi internaţionali într-un studiu publicat miercuri, care încearcă să convingă mai multe companii să se angajeze mai activ în acest domeniu, transmit Reuters şi AFP.
Economica.net - mie, 05 sept. 2018, 07:27
Beneficiile economice ale luptei împotriva modificărilor climatice sunt subestimate - studiu

Transformarea modelului nostru economic spre o economie mai verde ar putea adăuga cel puţin 26.000 de miliarde de dolari la economia mondială până în 2030 şi va genera 65 milioane de noi locuri de muncă, susţine acest raport elaborat de Comisia Globală pentru Economie şi Climă, un organism creat în 2013 şi susţinut de foşti lideri politici, directori de companii şi economişti.

„Există încă percepţia că tranziţia la o economie mai verde ar fi costisitoare. Încercăm cu acest raport să combatem, odată pentru totdeauna, această idee”, a declarat principalul autor al raportului, Helen Mountford.

Graţie apariţiei unor oraşe mai puţin poluate, dezvoltării unor surse de energie curată, a unor infrastructuri şi a unei agriculturi mai compatibile cu mediul, „vom obţine o productivitate mai ridicată, economii şi o mai mare incluziune socială”, adaugă autorii raportului.

De asemenea, statele lumii ar putea strânge venituri de 2.800 miliarde de dolari pe an până în 2030 prin eliminarea subvenţiilor acordate energiilor fosile şi prin introducerea unui preţ eficient pe emisiile de CO2, cuprins între 40 şi 80 de dolari pe tonă, în condiţiile în care în prezent acest preţ este mai mic în conformitate cu diferitele mecanisme introduse sau avute în vedere de 70 de state sau jurisdicţii.

Raportul solicită o accelerare a investiţiilor în infrastructuri durabile (reţele de energie, transport, apă, clădiri). În acest sens, băncile multilaterale şi de dezvoltare ar trebui să îşi dubleze investiţiile, până la 100 de miliarde de dolari pe an începând din 2020.

La rândul lor, companiile private trebuie să îşi alinieze strategia cu imperativele climatice şi să fie încurajate mai mult să inoveze în favoarea climatului, după modelul sprijinului public care a permis evoluţia energiilor regenerabile în ultimii ani.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...