Bercea Mondial, condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare

Anghel Sandu, cunoscut sub numele de Bercea Mondial, a fost condamnat la şapte ani şi jumătate de închisoare. Pedeapsa este cu executare. Decizia magistraţilor a fost primită cu urlete de către rudele lui Bercea, prezente la tribunal.
Economica.net - mie, 22 feb. 2012, 11:50

Magistraţii de la Tribunalul Olt au luat decizia de al condamna pe Anghel Sandu la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare în dosarul în care interlopul este cercetat pentru înjunghierea nepotului său. Decizia magistraţilor nu este definitivă.

Totodată, magistraţii de la Tribunalul Olt l-au condamnat pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, tot la şapte ani şi şase luni de închisoare, pentru complicitate la tentativă de omor.

Soţia lui Bercea, Fănica Anghel, a fost şi ea condamnată la trei luni cu suspendare pentru mărturie mincinoasă.

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.

Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.

De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase.

 

Cine este Bercea Mondial

Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.

Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.

În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.

Interlopul a dat însă cea mai mare lovitură de imagine în 2009, când a sărbătorit alături de preşedintele României şi de soţia acestuia la Festivalul romilor de la Costeşti. Atunci, prima doamnă a României a primit de la Bercea Mondial un medalion din aur. Apropierea de familia prezidenţială nu l-a împiedicat pe Bercea să-l susţină în campania prezidenţială din 2009 pe Mircea Geoană, pe care l-a vizitat la sediul de campanie al social-democraţilor.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
FOTO Un oraș din România transformă terenul unei foste fabrici de cărămidă în parc. Investiție de 100 de milioane de lei
Fosta fabrică de cărămidă din cartierul Mureșeni din Târgu-Mureș se transformă în parc. Consiliul Local a aprobat bugetul pentru transformarea radicală a unui teren care stă de zeci de ani......
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, aproape de București
VIDEO Cum avansează lucrările la unul dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice care se construiesc acum în România, ...
Nofar Energy, dezvoltatorul israelian care a inaugurat oficial cel mai mare parc fotovoltaic din România zilele trecute, ...
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute şi pune accent pe modernizarea României
Ilie Bolojan, despre programul de guvernare propus de prim-ministrul desemnat: Este un program care continuă reformele începute ...
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, premier interimar, a declarat sâmbătă că programul de guvernare propus de premierul ...
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, iar pentru Intotero o înșiruire de intenții frumoase
Social-democrații critică în termeni tari programul de guvernare propus de Sigfried Mureșan. Pentru Rogobete este o rușine, ...
Doi lideri social-democrați au criticat vehement programul de guvernare depus sâmbătă, la Parlament, de premierul desemnat, ...