BERD a acordat Băncii Transilvania 15 milioane euro pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare /BERD/ acordă o nouă finanţare, în valoare de 15 milioane de euro, Băncii Transilvania, suma fiind destinată întreprinderilor mici şi mijlocii care investesc în proiecte de eficienţă energetică şi energie regenerabilă.
Economica.net - mar, 18 nov. 2014, 15:26
BERD a acordat Băncii Transilvania 15 milioane euro pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică

Creditul face parte din Facilitatea de Finanţare pentru Energie Sustenabilă a IMM-urilor din România, un instrument folosit pentru promovarea utilizării mai eficiente a energiei, ca modalitate de reducere a cheltuielilor şi de creştere a competitivităţii IMM-urilor.

Facilitatea este a doua de acest tip acordată Băncii Transilvania. Un împrumut anterior, de 10 milioane de euro, acordat de către BERD la sfârşitul anului 2012 pentru eficienţă energetică, a fost utilizat integral, 34 de IMM-uri beneficiind de finanţare din această linie.

‘În urma acestor investiţii s-a obţinut o reducere a consumului de energie care depăşeşte echivalentul consumului pe timp de un an al tuturor gospodăriilor din Bucureşti’, a declarat marţi Phil Bennet, prim-vicepreşedinte BERD, cu ocazia semnării acordului de finanţare.

La rândul său, directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, a arătat că facilitatea acordată de BERD este foarte importantă, precizând că Banca Transilvania a investit masiv în proiecte de responsabilitate socială în ultima perioadă. Acordul semnat astăzi cu BERD aduce numeroase beneficii: în primul rând pentru mediu, prin reducerea emisiilor de gaze poluante, apoi pentru economie, prin îmbunătăţirea competitivităţii industriale, cât şi pentru clienţii noştri care, prin investiţiile efectuate, beneficiază de economii tangibile, fie prin facturi mai mici la energie, fie ca venituri din surse regenerabile şi, nu în ultimul rând, pentru Banca Transilvania, care este, astfel, în măsură să ofere în continuare sprijin financiar pentru proiecte de investiţii profitabile şi viabile din punct de vedere tehnic’, a explicat Omer Tetik.

El a mai spus că investiţiile deja realizate din prima facilitate acordată de BERD au generat scăderea emisiilor de carbon cu aproximativ 890.000 de tone, reprezentând echivalentul emisiilor a 280.000 de maşini pe parcursul unui an.

BERD a acordat până acum 60 de milioane de euro mai multor bănci din România cu aceeaşi destinaţie.

Împrumuturile pentru eficienţă energetică beneficiază de asistenţă tehnică şi de stimulente financiare asigurate prin finanţări nerambursabile de la Uniunea Europeană.

BERD este cel mai mare investitor instituţional din România. Până în prezent, instituţia a investit peste 6,9 miliarde de euro în 366 de proiecte din toată ţara.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile montane. Explicațiile ANMAP
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: De ce întârzie revizuirea Acordului de Mediu, care ține pe loc lucrările la secțiunile ...
Agentia Națională pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) transmite informații despre stadiul procedurii de mediu pentru tronsoanele montane din Autostrada Sibiu - Pitești. Anterior, șeful......
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi gratuite. Medicii de familie vor putea lucra în spitalele publice
Program de guvernare: limitarea infecţiilor intraspitaliceşti, o lege a malpraxisului, mai multe vaccinuri compensate şi ...
Marile promisiuni asumate de Luca Niculescu în programul de guvernare la capitolul sănătate vizează crearea unor mecanisme ...
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
România rămâne sub şocul scumpirilor. Am rămas campionii inflației în UE şi în septembrie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro şi în Uniunea Europeană (UE) a crescut până la 3,8%, în luna septembrie, de ...
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției.