BERD avertizează că ţările din Europa de Est şi Turcia vor fi afectate de Brexit

Comerţul în multe economii emergente din Europa şi din statul vecin Turcia va fi afectat dacă ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va avea loc fără un acord de tranziţie, se arată într-un raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvolare (BERD) publicat vineri, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 29 mart. 2019, 15:01
BERD avertizează că ţările din Europa de Est şi Turcia vor fi afectate de Brexit

Instituţia financiară, care pompează anual miliarde de euro în Europa de Est şi în Turcia, a estimat că 6,8% din valoarea adăugată combinată a exporturilor regiunii va fi afectată de orice potenţială întrerupere a legăturilor comerciale. Cel mai ridicat procent va fi în Cipru, Turcia şi Polonia, pentru care piaţa britanică reprezintă între 7,9% şi 9,1% din totalul volumelor de export, se arată în raport.

Ieşirea Marii Britanii din UE fără un acord nu va afecta Europa de Est şi Turcia doar prin comerţul direct, ci şi prin exporturile indirecte, prin lanţul valoric interconectat la nivel european, avertizează BERD. Instituţia dă ca exemplu componentele auto exportate din Slovacia în Germania, unde sunt asamblate şi exportate ca produs final în Regatul Unit.

Camera Comunelor votează vineri acordul de retragere din UE, nu însă şi declaraţia politică privind relaţiile post-Brexit dintre Regatul Unit şi UE.

Legislativul de la Londra a respins acordul de două ori, în ianuarie şi martie, întrucât deputaţii pro-europeni au apreciat că acesta va menţine legături prea slabe cu UE, în timp ce deputaţii susţinători ai Brexitului au considerat că, dimpotrivă, Marea Britanie ar rămâne captivă în uniunea vamală europeană din cauza clauzei de ”backstop” pentru frontiera nord-irlandeză.

Un vot favorabil doar pentru acordul de retragere i-ar permite Regatului Unit să se încadreze în termenii deciziei liderilor europeni privind amânarea datei Brexitului până la 22 mai, pentru ca până atunci să poată continua discuţiile în vederea găsirii unei soluţii pentru ieşirea din impas. În cazul unui nou vot negativ în Camera Comunelor, conform aceleiaşi decizii, ar urma un Brexit fără acord pe 12 aprilie.

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a fost înfiinţată în 1991 pentru a investi în fostele state din blocul comunist şi a le ajuta să facă tranziţia la economia de piaţă. În ultimii ani, BERD a început să-şi reorienteze atenţia dinspre fostul bloc sovietic spre Africa de Nord şi Orientul Mijociu. În prezent, BERD investeşte în Mongolia, Turcia, Maroc, Egipt, Tunisia şi Iordania, precum şi în Grecia şi Cipru, ţări din zona euro afectate însă de criza datoriilor.

BERD este unul dintre cei mai mari investitori instituţionali din România, cu investiţii de 7,6 miliarde euro în peste 400 de proiecte. Instituţia a susţinut în 2017 un număr de 29 de proiecte de investiţii în valoare de 546 milioane de euro. Din această finanţare, 93% au fost acordate sectorului privat.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Guvernul urmează să aprobe o ordonanță de urgență prin care să fie amânată acordarea de pensii speciale primarilor
Premierul Ilie Bolojan a informat, vineri, că Guvernul urmează să aprobe o ordonanţă de urgenţă prin care să fie prorogată în continuare acordarea pensiilor speciale pentru primari,......
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va opri ajutorul pentru dezvoltare către cinci țări și va redirecționa banii pentru sprijinirea Ucrainei
Suedia va înceta ajutorul pentru dezvoltare pentru cinci ţări în următorii ani şi va folosi fondurile astfel eliberate ...
A început demolarea unui liceu celebru din București. Ce apare în loc
A început demolarea unui liceu celebru din București. Ce apare în loc
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, anunță vineri că a început demolarea liceului PTTR. În locul lui, va fi construit ...
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări non-stop în munți, la tunelul Robești. Urmează autorizația pentru tunelul Boița 1
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Lucrări non-stop în munți, la tunelul Robești. Urmează autorizația pentru tunelul ...
Asocierea de constructori turci (Mapa - Cengiz) avansează pe una din cele mai dificile secțiuni din A1, Boița – Cornetu, ...