BERD critică ideea unei cote din sectorul bancar care să se afle sub control naţional

Preşedintele Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Suma Chakrabarti, a criticat luni ideea fixării unei cote din sectorul bancar care să se afle sub controlul naţional, după ce autorităţile ungare au anunţat că intenţionează să achiziţioneze noi bănci, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 24 nov. 2014, 11:53
BERD critică ideea unei cote din sectorul bancar care să se afle sub control naţional

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că gradul de control al investitorilor ungari asupra sectorului bancar local ar putea depăşi 60%, ceea ce înseamnă că o serie bănci străine îşi vor vinde diviziile din Ungaria posibil la preţuri reduse, scrie Agerpres.

Cu ocazia unei conferinţe economice organizată luni de Banca Naţională a Austriei, Suma Chakrabarti a apreciat că o anumită reechilibrare între investitorii internaţionali şi cei locali în ceea ce priveşte proprietatea băncilor din Europa Centrală şi de Est ar fi binevenită şi sănătoasă, cu condiţia ca aceasta să vină în urma unor decizii ale anumitor investitori care hotărăsc să iasă de pe anumite pieţe iar antreprenorii locali le iau locul. ‘Cu toate acestea, vreau să atrag atenţia asupra acestui aspect: noi la BERD nu credem în fixarea unor ţinte referitoare la proprietatea naţională în orice sector’, a spus Suma Chakrabarti, fără a menţiona în mod special Ungaria.

Chakrabarti a mai spus că, în opinia sa, capitalul ar trebui să continue să curgă dinspre economiile avansate spre economiile emergente din Europa, un proces pe care l-a calificat drept avantajos pentru ambele părţi. ‘O utilizare bine structurată a capitalului străin nu ar trebui abandonată. Cum spunem noi în Marea Britanie, să nu arunci şi copilul odată cu apa murdară’, a spus preşedintele BERD.

În România, potrivit datelor Băncii Naţionale, investitorii străini controlează aproximativ 80% din activele din sectorul bancar, pe primul loc fiind investitorii austrieci.

BERD, deţinută de 64 de ţări şi două instituţii interguvernamentale, susţine dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei. De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ 6,2 miliarde euro în peste 330 de proiecte în România, mobilizând pentru aceste proiecte peste 12 miliarde euro din alte surse de finanţare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...