Bibiana Constantin este noul Country HR Manager al Socar România. A plecat de la Electrica

Plecată la începutul acestui an din poziția de Director Executiv HR al Electrica, Bibiana Constantin va conduce activitatea de HR a SOCAR Petroleum S.A. în procesul de extindere și diversificare a activităților companiei.
Mihai Nicuţ - vin, 17 iun. 2022, 10:42
Bibiana Constantin este noul Country HR Manager al Socar România. A plecat de la Electrica

„Nevoia companiei de extindere și dezvoltare m-a făcut să accept rolul de Country HR Manager al SOCAR. Îmi voi folosi experiența pentru a îmbunătăți cultura organizațională și a realiza un mediu de lucru prietenos si bazat pe performanta. De altfel, performanța este cuvântul de ordine pentru următorii ani, iar modul în care conducerea companiei dorește să dezvolte afacerea reprezintă o oportunitate de a implementa proiecte moderne și cu impact semnificativ în activitățile derulate”,  ne-a declarat noul manager.

Cu experiență în industria energetică și cea chimică, precum și cu o activitate importantă în zona de recrutare de top management la nivel național și european, noul Country HR Manager reprezintă un plus pentru compania azeră, fiind capabil să armonizeze diferențele culturale sau de stiluri de management.

Înainte de a ajunge la Electrica, Bibiana Constantin a fost directoare de HR la grupul Chimica și la SCR Grup, grupul de companii ale conoscutului om de afaceri autohton Ștefan Vuza. Anterior, a fost managing partner la Transearch International România.

SOCAR este compania petrolieră deținută în totalitate de statul Azerbaidjan (The State Oil Company of Azerbaijan Republic) și derulează activități petroliere în Georgia, Turcia, România, Elveția, Germania și Ucraina, precum și afaceri exclusiv comerciale în Elveția, Singapore și Nigeria.

Începând cu anul 2011, SOCAR a intrat pe piața din România prin subsidiara SOCAR Petroleum S.A., unde a dezvoltat o rețea de benzinării la nivel național. Astăzi, compania deține 64 de stații de alimentare și intenționează să mărească în ritm accelerat numărul acestora.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...