Biriş: Sarcina fiscală este foarte mare în ce priveşte impozitarea muncii, chiar şi după reducerea CAS

Sarcina fiscală este foarte mare în ceea ce priveşte impozitarea muncii, chiar şi cu reducerea CAS cu 5 puncte procentuale, iar această sarcină fiscală este aşezată în funcţie de cum se obţine venitul şi nu de cât venit se obţine, a declarat joi avocatul Gabriel Biriş, la o conferinţă pe teme de fiscalitate.
Economica.net - J, 12 feb. 2015, 15:21
Biriş: Sarcina fiscală este foarte mare în ce priveşte impozitarea muncii, chiar şi după reducerea CAS

‘Este nevoie de o simplificare a legislaţiei, de implementarea unei logici simple şi eficiente de calcul, reţinere, plată şi regularizarea anuală a contribuţiilor sociale’, a menţionat Biriş. Acesta a explicat că trebuie eliminate excepţiile şi este nevoie de o aşezare a sarcinii fiscale uniform, în funcţie de cât venit se obţine şi nu în funcţie de cum se obţine venitul.

De asemenea, acesta a precizat că este nevoie de măsuri pentru dezvoltarea asigurărilor private de pensii şi sănătate, dar şi de măsuri severe de combatere a evaziunii în domeniu.

Biriş a menţionat că astfel de măsuri ar avea ca efect reducerea costurilor pentru angajator, ceea ce ar duce la stimularea economiei şi la crearea de locuri de muncă. Totodată, va fi dezvoltat un sistem mult mai echitabil de contribuţii sociale obligatorii. De asemenea, Biriş susţine că se va observa o creştere a venitului net pentru angajaţi, în special pentru cei cu venituri foarte mici, ceea ce va duce la creşterea consumului. Biriş a arătat că se poate ajunge la o reducere semnificativă a birocraţiei şi la reducerea costurilor de administrare.

‘Bugetul ,,stă,, pe impozitarea muncii şi a consumului, mai puţin pe investiţii, impozit pe profit, pe alte venituri fiscale. În ceea ce priveşte impozitarea muncii, sarcina fiscală este foarte mare, chiar şi cu reducerea CAS cu 5%’, a mai spus Biriş. Acesta a precizat că 70,4% din veniturile bugetului consolidat provin din impozite pe salarii şi contribuţii sociale (35,4%), plus TVA (35%). ‘Procentul creşte la 85% dacă adăugăm şi accizele (22,7 miliarde lei)’, a adăugat Biriş.

În ceea ce priveşte colectarea TVA, avocatul Biriş a precizat că România ‘are un randament al colectării execrabil’. ‘Stăm cel mai rău din Europa. Cu 52-54% rată de colectare, înseamnă că avem TVA de 24% şi colectăm 12-13%. Bulgarii au un randament al colectării de 85%’, a precizat Biriş, care a subliniat că, în România, rămân astfel 10 miliarde de euro necolectaţi.

Te-ar mai putea interesa și
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Leasing operațional vs achiziție directă: ce aleg firmele românești pentru flota de utilaje
Industria construcțiilor și a lucrărilor de infrastructură traversează, în ultimii ani, o perioadă de creștere susținută în România, alimentată atât de investițiile publice în......
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Ajutor pentru angajaţii din industria auto expuşi riscului de şomaj, inclusiv în România. Anunţ de la Comisia Europeană
Comisia Europeană a selectat şi lansat şase proiecte-pilot în cadrul noii garanţii de competenţe, una dintre acţiunile ...
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Criză Bulgaria – Bugetul pe 2026 indică deteriorarea situaţiei bugetare din ultimii ani (Fitch)
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a avertizat că bugetul Bulgariei pe 2026 reflectă sporirea riscurilor pentru ...
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația e-Terra
Blocaj total în imobiliare după cel mai mare atac cibernetic din istoria ANCPI. Cât timp va fi nefuncțională aplicația ...
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost ținta unui, atac cibernetic, care a generat ...