Blănculescu explică impozitarea cu 85% a tuturor compensaţiilor: Şi în mediul privat e un obraz gros

Consilierul economic al premierului Ionel Blănculescu consideră că impozitarea cu 85% a sumelor compensatorii acordate tuturor membrilor din consilii de administraţie şi de conducere, anunţată de MEDIAFAX săptămâna trecută, este normală, deoarece şi în mediul privat există un "obraz gros".
Economica.net - mar, 11 iun. 2013, 11:14
Blănculescu explică impozitarea cu 85% a tuturor compensaţiilor: Şi în mediul privat e un obraz gros

„Era normal să se ia o măsură care să nu discrimineze un anumit sector. Puneţi-vă în locul acţionarilor unei bănci care trebuie să suporte salarii de milioane euro pentru cei care pleacă din sistem pe diverse motive şi veţi constata că asocierea este tot cu obrazul gros. Este un obraz gros la stat şi un obraz gros la privat. Când era mai greu României, Uniunii Europene şi Statelor Unite ale Americii datorită crizei se găseau personaje care să încaseze milioane de euro care veneau tot de la noi, de la consumatori, fie că plăteam un credit cu o dobândă mai mare sau o asigurare mai mare, şi atunci este normal ca cei 85% să atingă inclusiv mediul privat, pentru că nu atinge partea de performanţă, ci o excepţie”, a spus Blănculescu la Realitatea TV.

El a arătat că această regulă este conformă celor aplicate şi la nivel european şi a susţinut că mediul privat, ca şi cel de stat, va fi astfel cu mult mai atent pe cine angajează, pentru a evita situaţiile în care „pe ieşirea din spate” managerii „trimişi la reciclare” să plece cu milioane de euro.

Agenţia MEDIAFAX a anunţat, joi seara, că Guvernul a decis, prin derogare de la Codul Fiscal, să stabileasc- o cotă de impozit pe venit de 85% pentru veniturile reprezentând salarii/indemnizații/sume compensatorii acordate, în condițiile legii, cu ocazia încetării contractului de muncă, raportului de serviciu sau mandatului, angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru „în consilii de administraţie şi consilii de conducere”.

Anterior, Guvernul a anunţat că acest impozit de 85% va fi aplicat angajaților cu funcții de conducere sau persoanelor care sunt numite în calitate de membru în consilii de conducere din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) „și din cadrul autorităților care au fost reorganizate prin înfiinţarea ASF”.

ASF a fost înfiinţată prin comasarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Te-ar mai putea interesa și
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
S-a turnat betonul pe primul tunel de autostradă din România, pe tronsonul Tigveni-Curtea de Argeș din A1 FOTO, VIDEO
Constructorul PORR a turnat betonul pe ambele fire ale primului tunel de autostradă din România, cel care se construiește pe lotul Tigveni-Curtea de Argeș al autostrăzii Sibiu-Pitești, și care......
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Cartel Alfa cere public premierului să mărească salariul minim la 4.350 de lei. Scrisoare deschisă
Sindicaliștii de la Cartel Alfa, una dintre cele mai mari confederații sindicale din România, îi cer premierului Bolojan ...
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Ce va face Ciprian Ciucu mai întâi la Primăria Capitalei
Noul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a e declarat, la Digi 24, că, imediat după preluarea funcției, se va ...
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
Comisia Europeană pregătește privilegii speciale pentru noua categorie de mașini produse cu componente europene
În pachetul de noi reglementări pentru industria auto, oficialii Comisiei Europene par să fi făcut loc unei categorii ...