Blocajul bugetar din SUA ar putea întârzia lansarea unor produse de către Google, Apple şi Samsung

Oprirea parţială a activităţii statului american, din cauza blocajului bugetar din Congres, ar putea întârzia lansarea de smartphone-uri, tablete şi alte gadgeturi de către Google, Apple, Samsung, LG şi HTC, întrucât companiile nu mai pot obţine certificatele necesare din partea unei agenţii a SUA.
Economica.net - vin, 11 oct. 2013, 11:24
Blocajul bugetar din SUA ar putea întârzia lansarea unor produse de către Google, Apple şi Samsung

PC-urile, telefoanele mobile, consolele de jocuri, televizoarele şi dispozitivele medicale wireless care emit folosind unde radio trebuie să fie avizate de Comisia Federală pentru Comunicaţii. Comisia aprobă anual aproximativ 16.000 de dispzitive electronice, potrivit unor date prezentate luna trecută la cererea Congresului.

Rata de avizare este în prezent zero „şi ar putea afecta puternic economia digitală cu cât situaţia durează mai mult”, a declarat şeful comisiei, by Jessica Rosenworcel, potrivit Bloomberg.

Comisia pentru comunicaţii a trimis în concediu fără plată 98% din angajaţi şi a suspendat cea mai mare parte a operaţiunilor, după ce noul an fiscal a început la 1 octombrie fără ca legislativul să adopte bugetul statului federal.

Chiar şi după ce îşi va relua activitatea, agenţia guvernamentală va avea foarte mult de recuperat, creând astfel posibilitatea unor întârzieri la lansarea de produse de către Google, Apple, Samsung Electronics, HTC şi LG Electronics, a avertizat într-o notă de cercetare firma de avocatură Hogan Lovells.

„Va exista un impact puternic asupra produselor de consum, în funcţie de cât de mult durează oprirea activităţii statului federal”, a declarat, într-un interviu, Michele Farquhar, partener la biroul din Washington al firmei de avocatură.

Companiile folosesc laboratoare private pentru a derula testele şi au nevoie de Comisie doar pentru a oţine aprobarea finală că produsele nu cauzează interferenţe, a spus el. Printre produsele care necesită avize se numără smartphone-uri, tablete şi laptopuri.

Produsele care ar trebui să ajungă la vânzare în perioada Crăciunului au depăşit probabil perioada de avizare în iunie sau iulie şi nu vor înregistra probleme, a declarat un fost angajat al agenţiei.

Reprezentanţi ai Google şi Apple au refuzat să comenteze, în timp ce oficiali ai companiilor asiatice Sony, ZTE şi Lenovo au afirmat că afacerile lor în SUA nu au fost afectate de oprirea activităţii statului american.

Te-ar mai putea interesa și
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
SUA au lovit Iranul din nou. Teheranul anunţă atacuri în Bahrain
Corpul Gărzilor Revoluţionare Islamice din Iran (IRGC) au anunţat că au lovit mai multe instalaţii în Bahrain, inclusiv o clădire care găzduieşte forţele americane, potrivit unui comunicat......
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc din Transilvania
Miza contractelor pentru apărare: Uriașul suedez Saab intră în cursa pentru echiparea noului centru de luptă românesc ...
Grupul suedez din industria de apărare Saab își extinde obiectivele comerciale în România, propunând o serie de soluții ...
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
Ucraina: O serie de explozii auzite la Kiev după o alertă de rachete (AFP)
O serie de explozii a fost auzite marţi la scurt timp după miezul nopţii în capitala ucraineană, a constatat un jurnalist ...
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Trump anunţă că joi va ţine un „discurs către naţiune”
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că va ţine un discurs joi seară, în contextul în care confruntările ...