Bloomberg: Europa are suficiente gaze de şist pentru a fi independentă de Rusia timp de 28 de ani

Uniunea Europeană are suficiente rezerve de gaze de şist pentru a fi independentă de livrările de gaze naturale ruseşti timp de 28 de ani cu condiţia ca ţările membre să fie pregătite să le extragă, arată o analiză realizată de Bloomberg.
Economica.net - mar, 20 mai 2014, 14:36
Bloomberg: Europa are suficiente gaze de şist pentru a fi independentă de Rusia timp de 28 de ani

Potrivit acestei analize, care utilizează datele furnizate de Agenţia pentru Informaţii din Energie a Statelor Unite ale Americii pentru 10 state europene, în topul statelor membre UE este Suedia, ale cărei rezerve de gaze de şist sunt suficiente pentru a-i asigura consumul intern timp de 250 de ani, urmată de Polonia, Bulgaria, Franţa şi Spania. Însă unele din statele europene, precum Franţa şi Bulgaria, au interzis extracţia gazelor de şist iar altele precum Olanda şi Germania au introdus moratorii.

Cele 28 de state membre UE, care depind de Rusia pentru o treime din necesarul lor de gaze naturale, discută în prezent modalităţi de diversificare a surselor de aprovizionare pe fondul ameninţărilor Rusiei că va opri livrările către Ucraina. În timp ce statele UE discută despre efectele tehnologiei asupra mediului înconjurător, SUA au utilizat fracturarea hidraulică pentru a deveni cel mai mare producător mondial de gaze naturale.

‘Exploatarea efectivă a acestor active ar putea creşte în mod semnificativ securitatea energetică a Europei’, a declarat Zhenbo Hou, analist la Overseas Development Institute. ‘Este posibil să vedem conflictul din Ucraina ca un catalizator pentru progresul fracturării hidraulice în Europa însă eu cred în continuare că şansele sunt mici’, a adăugat analistul.

Până acum organizaţiile de protecţie a mediului au putut să pună capăt eforturilor de extindere a fracturării hidraulice, tehnologie care eliberează gazul din subsol prin injectarea unui amestec de apă şi substanţe chimice.

În România, compania Chevron a început luna aceasta activităţile de foraj la sonda de explorare din apropierea satului Siliştea, comuna Pungeşti, din judeţul Vaslui. Reprezentanţii companiei petroliere afirmă că Chevron va monitoriza calitatea apei înainte, în timpul şi după finalizarea operaţiunilor de foraj. Rezultatele acestor teste vor fi puse la dispoziţia autorităţilor din domeniu.

La finele lunii trecute, premierul Victor Ponta declara că în România nu vor fi exploatate gaze de şist în următorii cinci ani, adăugând însă că este important ca România să-şi asigure independenţa energetică din producţie internă şi cu respectarea celor mai înalte standarde de mediu.

 

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
Tren Otopeni – Anunţ de la CFR despre circulaţia trenurilor din zona Aeroport Henri Coandă
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalaţiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mişcare Aeroport Henri Coandă T1 şi Punctul de Mişcare......
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Lege controversată în Bulgaria – Interzis pentru creşterea şi uciderea animalelor pentru blană
Parlamentul Bulgariei a interzis deţinerea, creşterea şi uciderea animalelor exclusiv pentru producţia de blănuri, prin ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut cu 3,7% în primele nouă luni (serie brută – date INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele nouă luni ale anului, cu 3,7% ca serie brută şi cu 3,9% ca serie ajustată ...
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă de profit de 69% cu un salariat
Bani fiscalizaţi din manele: Florin Salam a făcut 1,4 milioane lei afaceri nete în 2025 cu firma sa de muzică, marjă ...
Florin Stoian, cunoscut sub numele de scenă de Florin Stoian, deţine jumătate din firma Florin Salam Music. Firma prin ...