Blue Air introduce zboruri zilnice pe ruta Bucureşti Otopeni – Londra Heathrow începând cu 1 decembrie

Blue Air adaugă două zboruri pe săptămână, operând şapte servicii săptămânale în perioada sărbătorilor de iarnă şi până la sfârşitul lunii martie 2021 pentru a satisface cererea în creştere pentru ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow, a anunţat marţi compania.
Economica.net - mar, 24 nov. 2020, 12:48
Blue Air introduce zboruri zilnice pe ruta Bucureşti Otopeni - Londra Heathrow începând cu 1 decembrie

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, preţurile biletelor încep de la 29,99 euro/segment, cu taxe incluse.

„Începând cu 1 decembrie 2020, Blue Air va opera zboruri zilnice pe ruta Bucureşti Otopeni – Londra Heathrow. Blue Air planificase iniţial să opereze 5 servicii săptămânale, totuşi, pentru a răspunde interesului ridicat exprimat de pasageri, compania a decis suplimentarea frecvenţei, adăugând zboruri noi în zilele de miercuri şi sâmbătă pe toată durata programului de iarnă 20/21”, se menţionează în comunicat.

Blue Air este cea mai mare companie aeriană românească după numărul de pasageri transportaţi, cu un model de business ULC – Ultra Low Cost centrat pe nevoile pasagerilor. Compania operează avioane tip Boeing 737. În cei 16 ani de activitate, Blue Air a transportat peste 30 de milioane de pasageri şi a zburat peste 340 milioane de kilometri. Compania este certificată IATA Operaţional Safety Audit (IOSA) de către Internaţional Air Transport Association (IATA) pentru standarde excepţionale de operare şi este membră cu drepturi depline IATA.

Te-ar mai putea interesa și
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, anunță ministrul Educației Mihai Dimian
4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori și directori adjuncți, ...
Un număr de 4.615 candidaţi au promovat proba de evaluare a competenţelor din cadrul concursului pentru directori şi directori adjuncţi, înainte de contestaţii, a anunţat, marţi, ministrul......
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Colliers România o numeste pe Simona Urse in pozitia de Associate Director | Tenant Services
Compania de consultanță imobiliară Colliers anunță că își extinde echipa de Office Leasing, iar Simona Urse a fost ...
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
De la Black Friday la Crăciun: cum se schimbă comportamentul de cumpărare în retailul de beauty
Perioada dintre Black Friday și Crăciun reprezintă, pentru majoritatea retailerilor de beauty, cel mai intens interval ...
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români și o voce mai puternică pentru România în deciziile europene prin pachetul MISP, pentru integrarea piețelor de capital
Nazare, ministrul Finanțelor: Mai mult capital pentru companiile românești, o protecție mai bună a investitorilor români ...
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, arată într-o intervenție pe una din rețelele de socializare că a susținut ...