BNR a făcut publice salariile membrilor CA, sporurile şi grila pentru directori. Cât câştigă Isărescu şi ceilalţi şefi

Banca Naţională a României publică, începând din data de 1 septembrie 2016, salariile membrilor conducerii executive şi indemnizaţiile membrilor Consiliului de Administraţie, în timp ce pentru directori vor fi publicate doar grilele salariale cu nivelul minim şi maxim, a anunţat joi purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a obţinut, în 2015, un venit net lunar de aproximativ 16.000 de euro, compus din salariul standard de 13.000 de euro la care se adaugă aproximativ 2,6 salarii lunare nete, reprezentând plăţi ocazionale şi participarea la profitul instituţiei, care reprezintă încă un salariu lunar, a spus Suciu.
Economica.net - joi, 01 sept. 2016, 09:13
BNR a făcut publice salariile membrilor CA, sporurile şi grila pentru directori. Cât câştigă Isărescu şi ceilalţi şefi

‘Începând cu data de azi, 1 septembrie a.c., pe website-ul BNR (în secţiunea ‘Conducere şi organizare’) vor fi publicate informaţii legate de politica salarială din Banca Naţională a României. Informaţiile vor fi actualizate anual. Pentru conducerea executivă (guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori) se publică următoarele date: veniturile standard lunare nete formate din salariul net lunar şi indemnizaţia lunară netă primită în calitate de preşedinte, vicepreşedinte sau membru al Consiliului de Administraţie’, a explicat Suciu.

Potrivit acestuia, la aceste venituri se adaugă alte drepturi băneşti, acordate anual, în cuantum total de maximum 2,6 salarii lunare nete, indemnizaţia de pensionare, diferenţiată după caz, în funcţie de vechimea în BNR (în cuantum de maxim 12 salarii, după minimum 6 ani de vechime), participarea la profitul realizat de BNR în funcţie de rezultatele financiare anuale, după impozitare şi virarea celorlalte obligaţii (în sumă de maximum un salariu lunar net).

Pentru membri neexecutivi ai Consiliului de Administraţie se publică indemnizaţiile nete lunare şi alte venituri, conform legii (de exemplu, în anul 2015 membrii neexecutivi au primit fiecare o sumă echivalentă cu indemnizaţia lunară).

‘Pentru alţi salariaţi cu funcţii de conducere (director, director adjunct, şef serviciu) se publică grilele standard ale salariilor nete lunare cu specificarea limitelor minime şi maxime. Am decis să publicăm sumele nete pentru membrii Consiliului de Administraţie, numiţi politic, şi doar grilele salariale pentru directori (…) pentru că este foarte important ca aceşti oameni, care se formează în timp, să fie păstraţi în bancă’, a explicat Suciu.

Potrivit datelor publicate pe site-ul BNR, guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu, are un salariu net de 42.727 lei la care se adaugă indemnizaţia de membru al Consiliului de Administraţie al băncii, de 18.476 lei. Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu primeşte un salariu net de 40.430 lei şi o indemnizaţie de membru al CA de 18.313 lei, iar viceguvernatorul Liviu Voinea încasează un salariu de 37.764 lei şi o indemnizaţie de membru al CA de 17.103 lei.

În plus faţă de salariul lunar, se acorda anual şi alte venituri precum o indemnizaţie de vacanţă, care reprezintă 100% din salariul net lunar, alte drepturi băneşti de maximum 1,6 salarii nete lunare precum şi o sumă din fondul de participare a salariaţilor la profit, care variază în funcţie de cuantumul fondului constituit potrivit prevederilor art. 43 din Legea nr. 312/2004, fără a se depăşi un salariu net lunar.

La încetarea contractului individual de muncă, salariaţii băncii centrale beneficiază de o indemnizaţie de pensionare, egală cu 12 salarii, calculată la nivelul ultimului salariu primit, cu condiţia ca salariatul respectiv să fi lucrat, fără întrerupere, minimum 6 ani în cadrul băncii, anterior îndeplinirii condiţiilor legale de încetare a contractului individual de muncă. Pentru salariaţii care au lucrat în Banca Naţională a României mai puţin de 6 ani, fără întrerupere, indemnizaţia de pensionare se acordă diferenţiat, astfel: 5 ani – 10 salarii, 4 ani – 8 salarii, 3 ani – 6 salarii.

Membrii Consiliului de Administraţie nu beneficiază de bonus de performanţă.

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a obţinut, în 2015, un venit net lunar de aproximativ 16.000 de euro, compus din salariul standard de 13.000 de euro la care se adaugă aproximativ 2,6 salarii lunare nete, reprezentând plăţi ocazionale şi participarea la profitul instituţiei, care reprezintă încă un salariu lunar, a declarat joi purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu.

‘Domnul guvernator a anunţat cifra de 13.000 de euro care constă în venituri standard lunare nete, respectiv salariul net lunar şi indemnizaţia lunară netă în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie. La aceasta se mai adaugă încă ceva (maxim 3,6 salarii lunare -n.r.), dar aceste venituri suplimentare se primesc o singură dată pe an, şi ajungem undeva la vreo 16.000 de euro în medie pe lună. Este vorba de anul 2015, pentru care avem toate datele’, a explicat Suciu.

Potrivit acestuia, suma suplimentară pe care guvernatorul o poate încasa anual, pe lângă salariu şi indemnizaţia de Consiliu de Administraţie, este de maxim 3,6 salarii lunare.

Membrii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie al BNR, Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Ágnes Nagy şi Virgiliu-Jorj Stoenescu, primesc o indemnizaţie netă lunara de membru al CA în valoare de 17.103 lei şi pot beneficia şi de alte venituri conform legii. ‘În anul 2015, unii membri neexecutivi au primit încă o sumă echivalentă cu o indemnizaţie netă’, precizează reprezentanţii băncii centrale.

BNR a publicat, de asemenea, pe pagina de Internet şi nivelurile minime şi maxime aferente salariilor nete pentru funcţiile de conducere din instituţie. Astfel, în Centrala BNR, venitul lunar al unui director din BNR este de minim 7.821 lei şi maxim 31.063 lei, în timp ce un director adjunct câştigă între 6.141 lei şi 22.427 lei iar un şef serviciu între 5.261 lei şi 14.667 lei. La nivel teritorial, venitul net al unui director variază între 6.414 lei şi 15.347 lei, iar cel al unui şef de serviciu pleacă de la 5.261 lei şi poate ajunge la 9.218 lei.

Salariaţii băncii pot primi şi un bonus de performanţă anual, acordat în funcţie de rezultatele obţinute în urma evaluării profesionale , în cuantum situat între 25% lşi 100% din salariul lunar.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul maghiar anunță că ia în calcul să intervină în prețurile carburanților
Guvernul de la Budapesta nu exclude o intervenţie asupra preţului la carburanţi şi va discuta problema la întâlnirea de miercurea viitoare, a declarat ministrul Economiei, Marton Nagy, într-o......
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul estimat (Video)
Nicușor Dan: Am finalizat lucrările la cuva Lacului Mare din Parcul Cişmigiu, cu două săptămâni înainte de termenul ...
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a informat, vineri, că au fost finalizate lucrările de reparaţii la cuva ...
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt de 45%, respectiv 30% – 82%
CFR S.A.: Stadiul lucrărilor de tip Quick Wins între staţiile Tălmaciu – Sibiu și Teiuş – Războieni sunt ...
Lucrările de reparaţii de tip Quick Wins aflate în desfăşurare pe cei 22,20 de kilometri de cale ferată între staţiile ...
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește 160 de ani cu un logo aniversar
CEC Bank sărbătorește anul acesta 160 de ani de la înființare. 160 de ani în care i-a reconfirmat constant poziția ...