BNR, cu date INS: Care sunt motivele şi în ce proporţie a contribuit fiecare la creşterea ratei anuale a inflaţiei

Potrivit unui grafic realizat de Banca Naţională a României (BNR), pe baza datelor oferite de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei martie 2017-martie 2018 a ajuns la nivelul de 4,95% ca urmare a unor factori care au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură la majorarea indicelui preţurilor de consum. Preţurile la energie electrică şi gaze naturale, precum şi majorarea accizelor la combustibili au avut cea mai mare pondere în crearea ratei medii anuale a inflaţiei.
Gabriela Ţinteanu - D, 22 apr. 2018, 20:29
BNR, cu date INS: Care sunt motivele şi în ce proporţie a contribuit fiecare la creşterea ratei anuale a inflaţiei

Astfel, cea mai mare influenţă la majorarea inflaţiei a avut-o creşterea preţurilor la energie electrică şi gaze naturale şi cea de-a doua majorare a accizelor la combustibili care a avut loc în luna octombrie 2017. Contribuţia acestor factori la formarea ratei anuale a inflaţiei a fost de 1,3%. Tot creşterea preţurilor energiei electrice şi a gazelor naturale, petrecută de această dată în ianuarie 2018 este responsabilă pentru a doua pondere ca mărime în formarea ratei anuale a inflaţiei de 4,95%. Contribuţia noii scumpiri din 2018 a fost de 0,8% la formarea indicelui preţurilor de consum anual.

Criza ouălor şi majorarea cotaţiilor ţiteiului au contribuit la rândul lor cu 0,7% la formarea ratei anuale medii a inflaţiei. Influenţa celor doi factori a fost vizibilă în luna noiembrie 2017. Prima majorare a accizei la combustibili a avut loc în luna septembrie 2017, iar contribuţia ei la formarea ratei medii a inflaţiei martie 2017/martie 2018 a fost de 0,5%.

Martie 2018 a fost a doua lună consecutivă în care România a avut cea mai mare rată anuală a inflaţiei dintre statele membre ale Uniunii Europene, cu un avans al preţurilor de consum de 4%, şi în creştere faţă de o rată anuală a inflaţiei de 3,8% înregistrată în luna februarie, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană (UE) a crescut în luna martie 2018 până la 1,5%, de la un nivel revizuit de 1,4% în februarie 2018. În rândul statelor membre UE, rate anuale mai mari au fost înregistrate în România (4%), Estonia (2,9%), Slovacia şi Lituania (ambele cu un avans de 2,5%). Comparativ cu situaţia din luna februarie 2018, rata anuală a inflaţiei a scăzut în şase state membre, a rămas stabilă în alte şase ţări şi a crescut în 15 state, inclusiv în România, unde s-a majorat de la 3,8% până la 4%.

În cazul zonei euro, rata anuală a inflaţiei a crescut până la 1,3% în luna martie 2018, de la 1,1% în februarie 2018. Cel mai semnificativ impact asupra creşterii anuale a preţurilor l-au avut serviciile (0,67 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente (0,41 puncte procentuale) şi energie (0,20 puncte procentuale). În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că rata anuală a inflaţiei a urcat la 5% în martie 2018, de la 4,7% în luna precedentă, pe fondul scumpirii mărfurilor nealimentare cu 6,57%, a celor alimentare cu 4,01% şi a serviciilor cu 2,9%.

„Rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 – martie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 – martie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,5%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,9%”, notează INS. În luna februarie a acestui an, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere la 3,5%, de la 3,2%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru finalul anului 2019, BNR estimează o rată a inflaţiei de 3,1%.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Muncii: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt aşezate corect. Le vom corecta
Ministrul Muncii: Unele grile din proiectul legii salarizării nu sunt aşezate corect. Le vom corecta
Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, afirmă că primele consultări privind noua lege a salarizării unitare au scos la iveală probleme reale în proiectul aflat în dezbatere, inclusiv grile care......
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării invită autoritățile ruse să „vină să-şi ia seria componentelor” dronei de la Galați
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, îi invită pe ruşi să vină să vadă seria componentelor de la drona care s-a prăbuşit ...
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Secretul din pivnițele lui Stalin. Guvernul Georgiei vinde mii de sticle de vin
Pânze de păianjen dese atârnă din tavan în lumina slabă, iar un miros dulce, cu note puternice de mosc, plutește în ...
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, susține Donald Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat că Iranul s-a angajat să nu dezvolte arme nucleare, unul dintre principalele ...