BNR suspendă taxa băncilor către fondul de rezoluţie bancară

Pentru a veni în ajutorul băncilor care se vor confrunta cu lipsă de lichiditate în urma procesului de suspendare a ratelor la creditele populaţiei şi firmelor, BNR a mai luat o serie de decizii menite să ajute băncile în această perioadă, inclusiv amânarea de la o serie de taxe către fondul de rezoluţie bancară (utilizat când unelebănci dau faliment) şi suspendarea de a trimite către BNR o serie de informări, fapt care dă posibilitatea băncilor să depăşească în sus sau în jos unele cerinţe privind fondurile proprii.
Economica.net - vin, 27 mart. 2020, 10:36
BNR suspendă taxa băncilor către fondul de rezoluţie bancară

În vederea concentrării resurselor către finanțarea populației și a firmelor, a reducerii impactului asupra situațiilor financiare sau asupra activității operaționale a instituțiilor de credit, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României, în ședință de urgență, a analizat o serie de măsuri relevante din perspectiva rezoluției bancare, în contextul efectelor economice ale pandemiei cu COVID 19 și al altor hotărâri privind funcționarea sistemului bancar.

Ca urmare a acestor considerente, Consiliul de administrație al BNR a hotărât:

1. Amânarea cu 3 luni, cu posibilitate de prelungire până la 6 luni, a termenului de colectare a contribuțiilor anuale la fondul de rezoluție bancară pentru anul 2020.

2. Amânarea termenelor de raportare a unor informații aferente planificării rezoluției, în linie cu abordarea comunicată de Autoritatea Bancară Europeană.

3. Corelarea termenelor și condițiilor privind cerințele de fonduri proprii și datorii eligibile (MREL) cu deciziile Comitetului de Supraveghere din 20 martie 2020.

Banca Națională a României va transmite instituțiilor de credit scrisori de informare referitoare la hotărârile adoptate și la modalitatea de aplicare a reglementărilor în vigoare, potrivit celor de mai sus.

Resursele inițiale ale fondului de rezoluție bancară s-au constituit prin preluarea resurselor fondului de restructurare bancară (aflat în administrarea FGDB), ce și-a încetat existența. De asemenea, fondul de rezoluție bancară se alimentează din contribuții anuale ale instituțiilor de credit, al căror nivel este stabilit de Banca Națională a României astfel încât nivelul țintă al resurselor disponibile ale acestuia de 1 % din suma depozitelor acoperite ale tuturor instituțiilor de credit autorizate pe teritoriul României să fie atins până cel târziu la 31 decembrie 2024. În cazul în care resursele financiare disponibile ale fondului de rezoluție bancară nu sunt suficiente pentru a acoperi pierderile, costurile sau alte cheltuieli ocazionate de utilizarea sa, fiecare instituţie de credit plăteşte o contribuţie extraordinară, stabilită de către Banca Națională a României. Nivelul contribuțiilor anuale și extraordinare la fondul de rezoluție bancară se stabilește de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate națională de rezoluție, cu respectarea dispozițiilor relevante ale Legii nr. 312/2015 și ale Regulamentului delegat (UE) 2015/63 al Comisiei din 21 octombrie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Totodată, FGDB este abilitat să contracteze împrumuturi sau alte forme de sprijin de la instituții de credit, instituții financiare sau alte părți terțe în cazul în care resursele fondului de rezoluție bancară sunt insuficiente și contribuțiile extraordinare nu sunt imediat accesibile sau sunt neîndestulătoare.

Te-ar mai putea interesa și
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
În ce stadiu este tranzacția prin care Bonafarm va prelua proprietatea Napolact
Soarta Napolact, brandul românesc intrat în portofoliul olandezilor de la FrieslandCampina în 2004, ar putea fi tranșată în primul semestru al acestui an. Acum, tranzacția prin care......
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. Peste 180.000 de oameni le-au încasat – analiză exclusivă
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei în 2024 din bugetul de stat, cu 14% mai mult decât în 2023. ...
Pensiile de serviciu militare au costat 13,8 miliarde de lei brut în anul 2024, cu aproape 14% mai mult decât în anul ...
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: Anxietate crescută. Românii sunt în siguranță
Război în Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, primele informații despre românii prinși în conflict: ...
Război Iran. Ministrul de externe al României, Oana Țoiu, a făcut primele declarații în legătură cu situația românilor ...
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi vândute au provenit din China
MG, BYD și Chery continuă să consolideze poziția mărcilor chineze în Europa. În ianuarie, 7 din 100 de mașini noi ...
Cererea tot mai mare pentru vehicule hibride Chery și BYD, alături de poziția deja solidă deținută de MG, au majorat ...