BNR: Totalul sumelor refuzate la plată de bănci a scăzut cu 35% în martie, faţă de luna precedentă

Valoarea sumelor refuzate la plată de băncile comerciale a scăzut, în martie, faţă de februarie, cu peste 35%, la 440 de milioane de lei, de la 684 de milioane de lei, potrivit datelor raportate la Centrala Incidentelor de Plăţi din Banca Naţională a României.
Economica.net - mar, 22 apr. 2014, 08:11
BNR: Totalul sumelor refuzate la plată de bănci a scăzut cu 35% în martie, faţă de luna precedentă

Cea mai mare parte a sumelor refuzate la plată în a treia lună din acest an a provenit din plăţile cu bilete la ordin, care au însumat peste 425 de milioane de lei, în scădere de la 635 de milioane de lei, cu o lună mai devreme (33%).

Cecurile refuzate la plată în martie au totalizat 15 milioane de lei, sumă în scădere accelerată faţă de luna anterioară, când băncile au respins cecuri în valoare cumulată de 49,6 milioane de lei.

În urmă cu un an, în aprilie 2013, valoarea plăţilor efectuate cu instrumente de debit refuzate de bănci a fost de 696 de milioane de lei. Între timp, aceasta a crescut până la un maximum de 1,17 miliarde de lei în mai 2013, iar ulterior a scăzut treptat, potrivit datelor din Centrala Incidentelor de Plăţi.

Ca număr, incidentele de plată au crescut uşor în martie 2014, faţă de luna anterioară, la 9.960, faţă de la 9.576.

În schimb, raportat la aprilie 2013, numărul incidentelor de plată rămâne mai scăzut, cu peste 25%. În urmă cu un an, acesta se ridica la 13.377.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...