BNS lansează pe 15 octombrie Campania naţională pentru modificarea Codului Muncii

Blocul Naţional Sindical va lansa, pe 15 octombrie, Campania naţională pentru strângerea de semnături în vederea modificării actualului Cod al Muncii, se arată într-un comunicat remis vineri AGERPRES.
Economica.net - vin, 05 oct. 2012, 09:12
BNS lansează pe 15 octombrie Campania naţională pentru modificarea Codului Muncii

‘Proiectul de lege elaborat de BNS împreună cu o echipă de experţi coordonată de prof. dr. Alexandru Athanasiu corectează erorile din actualul Cod al Muncii şi echilibrează relaţia dintre angajat şi angajator. Totodată, documentul pune legislaţia muncii din România în acord cu prevederile Constituţiei, cu directivele europene, convenţiile OIM şi prevederile Cartei Sociale Europene Revizuite’, se arată în comunicatul citat.

Astfel, începând cu data de 15 octombrie, orice persoană nemulţumită de prevederile actuale ale Codului Muncii poate semna tabelul de susţinere pentru proiectul BNS, disponibil la sediile filialelor judeţene ale confederaţiei. După strângerea celor 100.000 de semnături necesare, BNS va înainta Parlamentului proiectul de lege pentru a fi dezbătut şi adoptat.

‘Pe lângă modificarea Codului Muncii, pe lista de priorităţi pe termen scurt a BNS se mai află încă trei proiecte de lege menite să corecteze erorile din legislaţia muncii şi să completeze setul de ‘instrumente’ pe care lucrătorii le au la dispoziţie pentru a-şi apăra drepturile. Până la sfărşitul anului vor fi lansate în dezbatere publică şi promovate: proiectul de lege privind negocierile colective, proiectul de lege privind conflictele de muncă şi proiectul de lege privind ratificarea Protocolului Adiţional la Carta Socială Europeană Revizuită’, se mai spune în comunicat.

Te-ar mai putea interesa și
CES solicită, la rectificare, păstrarea sumelor pentru plata furnizorilor de energie, la care statul e dator de peste doi ani. Se cere și majorarea avansurilor
CES solicită, la rectificare, păstrarea sumelor pentru plata furnizorilor de energie, la care statul e dator de peste doi ...
Consiliul Economic și Social (CES) și-a dat avizul favorabil pentru proiectul de rectificare buegară, deși a avut foarte puțin timp să îl studieze, dar cu observații, iar una dintre ele se......
Criză motorină – Guvernul Niculescu prelungeşte cu trei luni plafonarea preţurilor la motorină
Criză motorină – Guvernul Niculescu prelungeşte cu trei luni plafonarea preţurilor la motorină
Guvernul va prelungi, în reuniunea de vineri, cu încă trei luni, perioada de aplicare a măsurilor pentru limitarea majorărilor ...
România a avut cele mai mari creşteri de preţuri din UE la energie electrică şi gaze în prima jumătate a anului – date Eurostat
România a avut cele mai mari creşteri de preţuri din UE la energie electrică şi gaze în prima jumătate a anului – ...
Preţurile medii la electricitatea şi gazele naturale livrate gospodăriilor din Uniunea Europeană au scăzut în prima ...
Populaţie migranţi România. Câte sute de mii de migranţi au devenit „locuitori” ai ţării noastre în perioada 2022-2025 – date Monitorul Social/INS
Populaţie migranţi România. Câte sute de mii de migranţi au devenit „locuitori” ai ţării noastre în perioada ...
Populaţie migranţi România. Ţara noastră a înregistrat cu aproape 280.000 de locuitori în plus datorită imigraţiei, ...