BNS propune Guvernului creșterea salariului minim brut din construcții la 4.600 de lei și din agricultură la 3.500 de lei

Blocul Naţional Sindical (BNS) propune Guvernului României ca salariul minim din construcţii să se majoreze la 4.600 de lei brut, iar în agricultură acesta să crească la 3.500 de lei brut, iar ambele măsuri pot fi adoptate prin Ordonanţe de Urgenţă, relatează Agerpres.
AGERPRES - joi, 28 sept. 2023, 18:41
BNS propune Guvernului creșterea salariului minim brut din construcții la 4.600 de lei și din agricultură la 3.500 de lei

Potrivit unui comunicat de presă al organizaţiei sindicale, pentru sectorul Construcţii, Guvernul a iniţiat deja un proiect de OUG pentru creşterea salariului minim, în acest caz singurul aspect de clarificat fiind nivelul salariului minim şi data de la care acesta se aplică.

„În cazul sectorului Agricultură, în acest moment se impune, în regim de urgenţă, modificarea Legii 135/2022, având în vedere că salariul minim prevăzut de lege va fi, de la 01.10.2023, mai mic decât cel stabilit prin Hotărârea de Guvern de modificare a salariului minim la nivel naţional. În acest caz, salariul minim prevăzut de Legea 135/2022 va deveni inaplicabil, având în vedere că e mai mic decât cel stabilit ca fiind limita minimă la nivel naţional”, menţionează sursa citată.

În opinia BNS, aplicarea creşterii salariului minim din Construcţii la 4.500 lei ar însemna că, în momentul intrării în vigoare a legii pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, salariul minim net se va reduce cu 56 lei în urma introducerii contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS). „Pentru a păstra cel puţin valoarea netă a salariului minim din sector ar trebui ca salariul minim brut din sector să crească la cel puţin 4.600 lei”, susţine sursa citată.

„Pentru sectorul Agricultură situaţia este şi mai complicată, aplicarea salariului minim naţional, respectiv 3.300 de lei ar însemna pentru salariaţii din sector o reducere a salariului net de 94 de lei, imediat după intrarea în vigoare a reformei fiscale propuse de Guvern. Pentru a atenua impactul noilor măsuri fiscale, salariul minim în Agricultură ar trebui crescut la cel puţin 3.500 de lei”, se arată în comunicat.

Totodată, BNS atrage atenţia că, în acest moment, trebuie clarificată, din punct de vedere juridic, şi facilitatea fiscală (deducerea de 200 de lei) aplicată salariului minim naţional, aşa cu se prevede în OUG 168/2022.

„Iniţial, creşterea salariului minim de la 3.000 la 3.300 a fost justificată ca o măsură compensatorie pentru renunţarea la facilitatea fiscală prevăzută de OUG 168/2022, respectiv o sumă de 200 de lei se deduce din baza de calcul a impozitului şi contribuţiilor sociale pentru cei ale căror salarii de bază sunt egale cu salariul minim brut pe ţară. În acest moment, situaţia acestei facilităţi este neclară, producând efecte până la 31.12.2023. Asta însemnând că, în lipsa unui act normativ care să abroge din octombrie acest act normativ, salariul minim net va creşte de la 01.10.2023 cu 181 lei, de la 1.898 lei la 2.079 de lei, urmând ca la 01.01.2023, în lipsa adoptării unui alt HG pentru modificarea salariului minim, salariul minim net va scădea cu 83 de lei, de la 2.079 de lei, la 1.996 de lei”, explică reprezentanţii BNS.

Sindicaliştii subliniază că majorarea salariului minim naţional de la 3.000 la 3.300 de lei, în condiţiile în care nu se renunţă la facilitatea de 200 de lei, va aduce la buget în ultimele trei luni ale anului venituri suplimentare de aproximativ 666 de milioane de lei.

În cazul în care se majorează salariul minim şi se renunţă la facilitate, veniturile bugetului public vor creşte, pe final de an, cu 1,1 miliarde de lei.

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, adăugat că a decis retragerea de pe ordinea de zi a Ordonanţei care elimină excepţiile de la plata CASS în cazul salariilor din Construcţii, Agricultură şi Industria alimentară.

„Calculele prezentate în această dimineaţă de Ministerul Finanţelor arată că în urma introducerii asigurărilor de sănătate pentru toţi angajaţii, indiferent de activitate, salariul minim net al angajaţilor din construcţii, agricultură şi industrie alimentară ar fi putut scădea. Cu toţii, şi mai ales şi eu, am promis că nu se va întâmpla acest lucru şi nu sunt de acord cu acest lucru. Niciun salariu minim net nu trebuie să scadă. Drept urmare, am decis să scoatem de pe ordinea de zi această ordonanţă care vizează aceste categorii. Ministerele de resort vor reanaliza textul. Până atunci toate salariile din construcţie, agricultură şi industria alimentară vor rămâne la fel. Cu alte cuvinte, vor rămâne neafectate, deoarece au încă scutirea la CASS”, a precizat Ciolacu.

Te-ar mai putea interesa și
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING renunță la ING Pay. Se schimbă plățile cu telefonul
ING Bank și-a anunțat clienți că din toamna acestui an renunță la un serviciu important pentru toți cei obișnuiți să plătească cu telefonul. ...
Zabka închiriază primele depozite în România
Zabka închiriază primele depozite în România
DRIM Daniel Distribuție FMCG, care a fost cumpărat de retailerului polonez Zabka, a închiriat primele depozite pentru ...
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat peste 5,6 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână, în timp ...
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
S-a deschis Parcul Liniei 2, singurul din Bucureşti cu pădure urbană şi spaţii de lucru în aer liber
Încă 3,5 hectare de parc, cu o lungime de 580 de metri, au fost date în folosinţă de azi, în Sectorul 6. Este a doua ...