Boloş: Cifrele INS referitoare la PIB le confirmă pe cele ale Comisiei de Prognoză, de la începutul anului

Cifra referitoare la Produsul Intern Brut în 2023, de 1.605 miliarde lei, publicată de Institutul Naţional de Statistică, confirmă datele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză de la începutul anului, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
AGERPRES - mar, 09 apr. 2024, 12:35
Boloş: Cifrele INS referitoare la PIB le confirmă pe cele ale Comisiei de Prognoză, de la începutul anului

„În această dimineaţă, s-a publicat de către Institutul Naţional de Statistică cifra referitoare la Produsul Intern Brut, 1.605 miliarde lei, respectiv 321 de miliarde de euro, ceea ce confirmă cifrele pe care Comisia Naţională de Prognoză le-a avut la începutul anului. La începutul anului am pornit cu 1.591 miliarde lei, după care am mai coborât, şi ţinta privitoare la Produsul Intern Brut a ajuns undeva la 1.586 miliarde lei. Dar tot ce s-a implementat ca proiecte de investiţii, mai ales în luna decembrie, când am avut un volum de plăţi record la bugetul de stat de peste 73 de miliarde de lei, ne-a adus în această situaţie în care se confirmă creşterea economică de 2,1% din PIB şi valoarea Produsului Intern Brut 1.605 miliarde lei”, a spus Boloş la Evenimentul Profit.ro – „Investiţii vs Deficit: Provocări şi riscuri în economie sub impactul datoriei şi deficitelor publice în creştere”, scrie Agerpres
.

El a subliniat că anul trecut trimestrele II şi III au fost trimestre cu o creştere economică mai temperată, iar recuperarea a venit în trimestrul IV.

„Uitaţi-vă la ceea ce s-a întâmplat anul trecut şi din perspectiva creşterii economice, pentru că trimestrele II şi III au fost trimestre cu o creştere economică mai temperată, iar recuperarea a venit în trimestrul IV, confirmată astăzi de cifrele Institutului Naţional de Statistică, de 3%. Sigur, aici sunt multe de comentat şi de avut în vedere în privinţa creşterii economice şi care tipuri şi de activităţi economice şi creşteri sectoriale sunt determinante pentru o creştere economică sănătoasă la nivel naţional”, a afirmat ministrul Finanţelor.

Conform datelor publicate de INS, Produsul intern brut estimat pentru anul 2023 a fost, ca serie brută, de aproape 1.605,6 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 2,1% faţă de anul 2022. În trimestrul IV, Produsul Intern Brut a fost, în termeni reali, mai mic cu 0,5% comparativ cu trimestrul III 2023. Faţă de acelaşi trimestru din anul 2022, PIB a înregistrat o creştere cu 3% pe seria brută şi de 1,1% pe seria ajustată sezonier.

Produsul Intern Brut, date ajustate sezonier, estimat pentru trimestrul IV 2023 a fost de 420,72 miliarde lei preţuri curente, iar ca serie brută de 481,433 miliarde lei preţuri curente.

 

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Tronsonul Adjud – Bacău a fost dat în trafic. România a ajuns la 1.477 de kilometri ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite imagini live cu deschiderea circulației pe tronsonul Adjud - Bacău din......
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja amenzi de 40.000 de lei. Controalele se extind în toată țara
Ce au descoperit medicii veterinari în Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină. S-au dat deja ...
Cei 100 de medici trimiși pentru a verifica situația din Tulcea, unde evoluează patru focare de variola ovină și caprină ...
Şeful CNAS: Sistemul „e-Sănătatea mea” este pregătit şi funcţional. Lansarea se va face pas cu pas
Şeful CNAS: Sistemul „e-Sănătatea mea” este pregătit şi funcţional. Lansarea se va face pas cu pas
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), conf. dr. Horaţiu Moldovan, a anunţat luni, la Târgu ...
Statul s-a împrumutat din nou de la bănci. 578 mil. lei, azi, 31 august 2026 – Cheltuielile cu dobânzile au depăşit 40 de miliarde de lei în primele şapte luni din 2026
Statul s-a împrumutat din nou de la bănci. 578 mil. lei, azi, 31 august 2026 – Cheltuielile cu dobânzile au depăşit ...
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 577,9 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...