Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 30 mai 2017, cu valoarea de 59 de lei

Bonurile fiscale, emise în data de 30 mai 2017, cu valoarea de 59 de lei, au fost desemnate câştigătoare la extragerea Loteriei bonurilor fiscale de duminică, informează Agerpres. 
Economica.net - D, 18 iun. 2017, 13:11
Bonurile fiscale câştigătoare la extragerea de duminică sunt cele din 30 mai 2017, cu valoarea de 59 de lei

La această extragere au participat bonurile fiscale emise între 1 şi 31 mai 2017, iar fondul de premiere este de un milion de lei, sumă din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

Potrivit unui comunicat al MFP, selecţia câştigătorilor va fi realizată în două etape. Duminică este organizată prima etapă, care va consta din extragerea bilelor care vor determina ziua emiterii şi valoarea bonurilor câştigătoare. Dacă numărul cererilor de revendicare este mai mare de 100, va fi organizată cea de-a doua extragere, pentru determinarea celor maxim 100 de bonuri câştigătoare.

Rezultatele extragerii vor fi publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi al C.N. „Loteria Română” (CNLR) pentru o perioadă de minimum 30 de zile.

Cererile de revendicare pot fi depuse începând cu prima zi după efectuarea extragerii, timp de 30 de zile. Posesorii bonurilor câştigătoare trebuie să depună bonurile fiscale (în original), copia actului de identitate şi o cerere, la orice administraţie fiscală din structura ANAF.

În situaţia în care, după finalizarea perioadei de depunere a cererilor de revendicare, lista cuprinde cel mult 100 de cereri, premiul de 1 milion de lei este împărţit persoanelor care le-au depus, după verificarea autenticităţii bonurilor câştigătoare. Dacă în urma centralizării se constată depăşirea numărului maxim de 100 de cereri de revendicare, va fi organizată a doua extragere în vederea determinării a 100 de câştigători.

În cazul realizării celei de-a doua etape de selecţie, va fi extras un număr din lista numerelor unice de înregistrare acordate bonurilor pentru care au fost revendicate premii. Numărul extras în cadrul acestei trageri va fi primul câştigător. Pentru desemnarea celui de-al doilea, se aplica crescător la primul număr extras un pas care are valoarea egală cu ziua emiterii bonului fiscal câştigător. Pentru aflarea celorlalţi câştigători, pasul se adună succesiv la numărul desemnat anterior ca fiind câştigător. Dacă se depăşeşte numărul unic maxim atribuit bonurilor fiscale din listă, următorul număr câştigător este dat de diferenţa dintre suma determinată prin aplicarea pasului la baza de referinţă şi numărul unic maxim atribuit. Se continuă aplicarea pasului până la stabilirea numărului maxim de premii prevăzut de lege, respectiv 100. În procesul de aplicare a pasului, numerele câştigătoare sunt eliminate din listă.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Scandalul de la ANM – Ce spune AMEPIP
Agenţia pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) nu blochează numirea membrilor Consiliului de Administraţie al Administraţiei Naţionale de......
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime ...
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...