Boris Johnson: Adoptarea legii ce împiedică un Brexit fără acord îi va anula Londrei orice şansă de a negocia cu UE

Premierul britanic Boris Johnson a cerut marţi Camerei Comunelor să nu adopte proiectul de lege prin care adversarii Brexitului încearcă să-l oblige să ceară o nouă amânare a ieşirii din UE în lipsa unui acord cu Bruxelles-ul sau în lipsa unui accept al legislativului de la Londra pentru un Brexit fără acord, Johnson avertizând că prin aprobarea unei asemenea legi executivul britanic va trebui să accepte condiţiile impuse de UE. 
Economica.net - mar, 03 sept. 2019, 15:51
Boris Johnson: Adoptarea legii ce împiedică un Brexit fără acord îi va anula Londrei orice şansă de a negocia cu UE

Acest ”act normativ înseamnă că, dacă nu acceptăm termenii, ei vor putea să ne ţină în UE atât cât vor dori”, a spus Johnson, potrivit Reuters, în timpul unei dezbateri furtunoase desfăşurate în Camera Comunelor şi la finalul căreia urmează să fie supus la vot proiectul de lege care-l va obliga să ceară o nouă amânare a Brexitului până la 31 ianuarie 2020, dacă, până la 19 octombrie, premierul nu reuşeşte să obţină un nou acord cu UE sau nu primeşte aprobarea parlamentului pentru o retragere fără acord.

Cum aceste două condiţii sunt greu de îndeplinit, UE refuzând să renegocieze acordul convenit cu premierul Theresa May dar respins de Camera Comunelor, iar în parlamentul britanic există o majoritate ostilă unui Brexit fără acord, adoptarea acestei legi practic îl împiedică pe Johnson să decidă un Brexit fără acord la noua dată limită a retragerii din UE, 31 octombrie.

El a insistat mereu că va alege calea unei retrageri din UE fără acord dacă blocul comunitar nu acceptă renegocierea acordului respins de Camera Comunelor şi în special eliminarea clauzei privind ”plasa de siguranţă” nord-irlandeză. În virtutea acestei clauze, Regatul Unit ar rămâne captiv în uniunea vamală europeană până când se va găsi o soluţie care să împiedice revenirea la o frontieră fizică între Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord.

Legea care va fi supusă marţi votului Camerei Comunelor ”ne-ar forţa să cerşim o nouă amânare inutilă. Dacă aceasta se întâmplă, toate progresele pe care le-am făcut vor fi fost degeaba (…) Se va distruge orice şansă pentru negocieri”, a mai spus Johnson în faţa deputaţilor.

”UE nu va face nicio concesie până când nu va şti că parlamentul (britanic) nu va bloca Brexitul”, a precizat el. Dar ”tristul adevăr este că unii în parlament doresc să blocheze Brexitul”, nu doar un Brexit fără acord, a mai remarcat Johnson, susţinând însă că nu doreşte convocarea unor alegeri anticipate, pentru care ar avea nevoie de o majoritate de două treimi în Camera Comunelor.

Întrebat de un deputat al Partidului Laburist de opoziţie dacă, în cazul adoptării actului normativ care îl obligă să amâne Brexitul, guvernul său va aplica prevederile acestei legi, Johnson a răspuns: ”Desigur că vom respecta Constituţia şi legea”.

Înaintea începerii dezbaterii din parlament el a încercat, fără succes, să-şi ralieze împotriva acestei legi parlamentarii conservatori pro-UE, pe care luni i-a ameninţat cu excluderea din partid dacă susţin demersul opoziţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața locală
Marele lanț de drogherii din Europa care ocolește România: Ce spune gigantul german Rossmann despre extinderea pe piața ...
Cel mai mare lanț de drogherii din Europa nu și-a făcut încă intrarea în România, deși ultimul an România a fost locul de extindere pentru noi concurenți. Austriecii de la BIPA și mai nou,......
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele american crede că Londra ar depinde de el în acestă situație
Trump spune că ar putea soluționa un posibil război pentru Insulele Falkland între Marea Britanie și Argentina. Președintele ...
Preşedintele american Donald Trump susţine că ar putea "soluţiona" orice conflict pentru Insulele Falkland, descriind ...
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este posibil ca de la 1 octobrie ambulanțele să rămână fără bani de combustibili
Alexandru Rogobete (PSD) avertizează că sistemul de finanțare al spitalelor se confruntă cu un dezechilibru major. Este ...
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un dezechilibru major, ...
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat la cea mai mică dintre evaluările disponibile pe piață. Am suportat costuri aferente proiectului de 19,5 milioane de euro
Reacție după AGEA Nuclearelectrica de ieri. Nova Power & Gas: Tranzacția cu terenul de la Doicești s-a încheiat ...
Nuclearelectrica a anunțat ieri acționarii și investitorii de la Bursa de Valori București că, în cadrul Adunării ...