Boris Johnson anunță noi măsuri prudente de relaxare a restricțiilor impuse în Marea Britanie

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a anunţat joi o nouă relaxare a restricţiilor impuse pentru limitarea răspândirii noului coronavirus, precizând că exigenţele guvernului au fost îndeplinite, relatează DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - J, 28 mai 2020, 17:56
Boris Johnson anunță noi măsuri prudente de relaxare a restricțiilor impuse în Marea Britanie

De săptămâna viitoare, britanicii se vor putea întâlni în grupuri de până la şase persoane în spaţii publice sau private în aer liber, atâta timp cât menţin o distanţă fizică minimă de 2 metri unii faţă de alţii.

Până acum, erau permise doar întâlnirile între maxim două persoane din gospodării diferite în parcuri sau alte spaţii publice.

Johnson a precizat că, pentru a combate mai bine răspândirea virusului, oamenii ar trebui să evite să se întâlnească cu persoane din prea multe gospodării într-o succesiune rapidă.

Magazinele cu spaţii de vânzare exterioare, precum showroom-urile auto, se vor redeschide şi ele. De asemenea, vor fi reluate cursurile şcolare pentru unele clase din ciclul primar.

Johnson a declarat anterior că cinci condiţii trebuie îndeplinite înainte de o nouă relaxare, inclusiv scăderea numărului de infectări cu COVID-19 şi de decese. Toate cele cinci condiţii au fost acum îndeplinite, a declarat el.

„Nu pot şi nu voi arunca toate câştigurile pe care le-am realizat împreună, aşa că toate schimbările pe care le facem sunt limitate şi prudente”, a spus prim-ministrul britanic.

Marea Britanie a impus o izolare strictă la sfârşitul lui martie, în urma căreia toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor, au fost închise.

La începutul lui mai a avut loc o primă relaxare, în urma căreia s-au putut redeschide o serie de afaceri, printre care şi magazinele de bricolaj.

Cifrele oficiale arată că Marea Britanie a avut cel mai mare număr de decese legate de noul coronavirus din Europa. Până miercuri, în jur de 37.800 de oameni au murit în Regatul Unit după ce au fost testate pozitiv pentru noul coronavirus.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...