Boris Johnson susține că sunt inacceptabile condițiile puse de UE pentru un acord post-Brexit

Premierul britanic Boris Johnson a susţinut miercuri, înaintea unei cine de lucru cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că niciun lider britanic nu ar putea accepta cererile asupra cărora UE insistă pentru încheierea unui acord comercial post-Brexit şi a precizat că în aceste condiţii Regatul Unit poate să prospere şi fără un asemenea acord, în timp ce Comisia Europeană a confirmat că pregăteşte planuri de urgenţă în caz de "no-deal", relatează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.
Economica.net - mie, 09 dec. 2020, 17:54
Boris Johnson susține că sunt inacceptabile condițiile puse de UE pentru un acord post-Brexit

„Prietenii noştri din UE insistă în prezent ca dacă în viitor ei vor adopta o nouă lege pe care noi în această ţară nu o vom accepta (…), atunci ei doresc dreptul automat (…) de a ne pedepsi şi de a recurge la represalii”, a spus Johnson în faţa Parlamentului britanic, înainte de a pleca la Bruxelles pentru discuţiile cu Ursula von der Leyen.

„În al doilea rând, ei spun că Regatul Unit trebuie să fie singura ţară din lume care nu va avea controlul suveran asupra apelor sale pentru pescuit. Şi nu cred că aceştia sunt termenii pe care vreun prim-ministru al acestei ţări i-ar accepta”, a argumentat el.

Premierul britanic a evocat astfel principalele puncte de divergenţă care împiedică în continuare convenirea unui acord comercial între UE şi Regatul Unit, respectiv regulile privind concurenţa solicitate de UE (care să nu permită o concurenţă neloială din partea companiilor britanice), reglementarea diferendelor şi disputa privind accesul pescarilor europeni în apele britanice. Franţa a ameninţat că s-ar putea opune prin veto unui acord dacă nu va fi menţinut acest acces.

Johnson a apreciat că dacă UE îşi revizuieşte liniile roşii încă sunt şanse pentru încheierea unui „acord bun” între Bruxelles şi Londra până la data limită de 31 decembrie, când se termină perioada de tranziţie post-Brexit. El mai crede că Regatul Unit va prospera puternic chiar şi fără un acord comercial cu UE, caz în care raporturile comerciale dintre cele două părţi vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC).

Dar, potrivit estimărilor Oficiului britanic pentru responsabilitate bugetară (OBR), un efect al absenţei unui astfel de acord va fi pentru Regatul Unit o scădere a PIB-ului de 2% în anul 2021.

La rândul său, comisarul european pentru servicii financiare, Mairead McGuinness, a anunţat tot miercuri că în prezent Comisia Europeană pregăteşte planuri de urgenţă pentru eventualitatea unui ”no-deal”, respectiv încheierea negocierilor fără un acord.

„Astăzi pregătim planuri de urgenţă, foarte precise şi clar direcţionate pentru a ne asigura că în eventualitatea unui „no-deal” acele sectoare care sunt vulnerabile, transporturile, aviaţia etc, aceste planuri specifice vor fi aplicate pentru a menţine conectivitatea”, a spus McGuinness în faţa unei comisii a Parlamentului irlandez.

Te-ar mai putea interesa și
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, care a menţionat că ultimele luni au reprezentat o perioadă "foarte......
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
D Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York
Vicepreşedintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ...