Procesul de transformare a întregii industrii auto mondiale are efecte și asupra activității marelui grup Bosch. „Pentru a-și proteja competitivitatea și a continua să investească în inovație, Bosch trebuie să reducă permanent costurile și să-și reorienteze organizația în în mod corespunzător”, notează în acest context oficialii companiei.
În acest context, Divizia de servicii Bosch Global Business Services, care gestionează diverse servicii operaționale precum contabilitate, achiziții sau servicii de resurse umane, va trece printr-un proces de reorganizare. Pentru a se poziționa eficient în contextul cererii stagnante preconizate pentru servicii și ținând cont de potențialele de productivitate existente în mediul de servicii, Bosch Global Business Services intenționează să reducă, în total, aproximativ 3.400 de locuri de muncă la nivel mondial până la finalul anului 2030.
Ajustările de personal planificate la această divizie a grupului Bosch sunt incluse în reducerea de aproximativ 13.000 de locuri de muncă deja anunțată la sfârșitul lunii septembrie. Aceste măsuri contribuie la reducerea decalajului anual de costuri de aproximativ 2,5 miliarde de euro la Bosch Mobility.
„În contextul actual, Bosch Global Business Services din România intenționează să ajusteze aproximativ 510 poziții până la sfârșitul anului 2030. Această schimbare se va face in mod gradual pentru a ne permite să implementăm cele mai bune măsuri pentru angajații noștri și pentru viitorul activităților de business ale Bosch Timișoara”, au transmis, pentru Economica.net, oficialii companiei.
Tot ei menționează și că „Bosch Global Business Services și-a informat deja reprezentanții angajaților și angajații cu privire la măsurile planificate și va iniția prompt discuții cu reprezentanții angajaților. Implementarea exactă va face parte din discuțiile viitoare”.
„Ne angajăm să avem o comunicare transparentă și deschisă, motiv pentru care i-am informat mai întâi pe angajații noștri despre această decizie. Scopul nostru este să realizăm aceste ajustări într-un mod cât mai acceptabil din punct de vedere social, lucrând îndeaproape cu reprezentanții angajaților. În prezent, Bosch Global are aproximativ 1.800 de angajați în Timișoara, care sprijină operațiunile financiare și de business la nivel mondial. Locația din Timișoara rămâne concentrată pe menținerea competitivității sale ca centru strategic pentru Bosch”, încheie cei de la Bosch.
Bosch a mai făcut concedieri în România și în octombrie. Fabrica Bosch din Jucu, județul Cluj, una dintre cele mai mari investiții germane din România, a anunțat pe 16 octombrie 2025 că 170 de posturi vor fi desființate până la sfârșitul anului 2025, dintr-un total de aproximativ 3.300 de angajați. Cele mai afectate poziții sunt cele de șefi de schimb, șefi de linie și tehnicieni, în special din zona de producție.
Reprezentanții companiei au explicat decizia prin „transformările structurale majore din industria auto globală”, care impun ajustări pentru menținerea competitivității. Scăderea comenzilor, presiunea pe costuri și schimbările din lanțurile valorice, în special faptul că marii producători auto își proiectează tot mai frecvent propriile arhitecturi electronice și externalizează producția hardware au afectat direct activitatea fabricii din Jucu, conform Hackingwork.ro.
Bosh a precizat atunci că angajații au fost primii informați despre măsuri, iar reprezentanții lor au fost implicați încă din faza de planificare. Cei afectați vor trece printr-o evaluare internă, în urma căreia compania va stabili, în mod transparent, posturile care vor fi desființate. De asemenea, toți angajații disponibilizați vor primi pachete compensatorii și vor avea posibilitatea de a fi relocați în alte departamente sau unități ale grupului.