Parlamentul nu va da vot pe hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă – surse UPDATE

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, miercuri, că nu va fi dat, deocamdată, un vot pe hotărârea Guvernului cu privire la prelungirea stării de alertă, scrie Agerpres. 
Economica.net - mie, 17 iun. 2020, 07:11
Parlamentul nu va da vot pe hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă - surse UPDATE

Potrivit unor surse parlamentare citate de Agerpres, conducerea Legislativului a decis, în schimb, să trimită o scrisoare premierului Ludovic Orban în care să îi atragă atenţia că această hotărâre trebuie votată de Parlament, iar prelungirea stării de alertă trebuie încuviinţată de parlamentari şi nu doar să fie transmisă spre informare.

Parlamentarii îi cer, de asemenea, premierului „să mai citească o dată legea”.

Guvernul a trimis marţi, la Parlament, hotărârea cu privire la prelungirea stării de alertă. În adresă, Guvernul scrie că aceasta a fost transmisă pentru „informare”.

Gorghiu (PNL): Nu e necesar niciun demers al Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă

Senatorul PNL Alina Gorghiu consideră că nu este necesară încuviinţarea prelungirii stării de alertă în Parlament, situaţia actuală fiind „limpede”.

„Plenul reunit de joi nu va include un punct referitor la prelungirea stării de alertă. PSD a modificat legea şi a introdus un text, din punctul meu de vedere neconstituţional, şi anume că Parlamentul încuviinţează starea de alertă, dar pe prelungirea stării de alertă nu există nicio dispoziţie expresă prevăzută de lege. Ca atare, în mod corect a făcut adresa, şi anume ne-a informat cu privire la hotărârea de Guvern privitoare la prelungirea stării de alertă, care de altfel s-a şi publicat în Monitorul Oficial. Poziţia PNL este că nu e necesar niciun demers al Parlamentului pentru prelungirea stării de alertă”, a declarat miercuri pentru AGERPRES Alina Gorghiu.

Ea a precizat că, la şedinţa Birourilor permanente ale Parlamentului, PSD a decis, prin cei doi preşedinţi ai Camerei Deputaţilor şi Senatului, să trimită o scrisoare premierului, „să facă o corespondenţă interinstituţională”, prin care să îi solicite lămuriri cu privire la această situaţie în care HG ar putea sau nu să fie încuviinţată de plen.

„Până la acest moment, din punctul nostru de vedere, avem o situaţie foarte limpede – stare de alertă prelungită prin HG, publicată în Monitorul Oficial. Nu sunt restrângeri de drepturi şi libertăţi faţă de situaţia anterioară, deci nu are Parlamentul de ce să intervină în acest moment”, a adăugat Gorghiu.

Ciolacu şi Cazanciuc îi cer premierului să trimită Parlamentului solicitarea de încuviinţare a prelungirii stării de alertă

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, şi preşedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, au transmis miercuri premierului Ludovic Orban o scrisoare în care îi cer să trimită Parlamentului solicitarea de încuviinţare a măsurii de prelungire a stării de alertă, pe baza analizei factorilor de risc.

„Stimate domnule prim-ministru, având în vedere adresa nr. 5/3.207 din 16.06.2020 prin care ne transmiteţi, spre informare, Hotărârea Guvernului nr. 476 / 16.06.2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României şi măsurile care se aplică pe durata acesteia, pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, în conformitate cu prevederile art 4. din Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, vă solicităm completarea procedurii (…) prin transmiterea către Parlament a solicitării de încuviinţare a măsurii de prelungire a stării de alertă pe baza analizei factorilor de risc, document prevăzut în art. 3 din Legea 55/2020”, se arată în documentul semnat de cei doi preşedinţi ai Parlamentului.

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au decis, miercuri, că nu va fi dat, deocamdată, un vot pe hotărârea Guvernului cu privire la prelungirea stării de alertă.

Guvernul a trimis marţi, la Parlament, hotărârea cu privire la prelungirea stării de alertă. În adresă, Guvernul scrie că aceasta a fost transmisă pentru „informare”. 

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...