Brandurile exclusive de ceasuri urcă în topul preferinţelor românilor – studiu

Brandurile exclusive de ceasuri urcă în topul preferinţelor românilor de la an la an, arată datele transmise marţi de WatchShop.ro, unul din cele mai mari magazine online de ceasuri din România, care precizează că 2019 este anul ceasurilor fashion, iar brandurile distribuite exclusiv vor genera peste 15% din vânzările companiei.
Economica.net - mie, 14 aug. 2019, 09:08
Brandurile exclusive de ceasuri urcă în topul preferinţelor românilor - studiu

„Brandurile de ceasuri distribuite în România exclusiv de WatchShop.ro vor genera anul acesta peste 15% din totalul vânzărilor retailerului. WatchShop este unic importator al brandurilor Ingersoll, Accurist, Sekonda şi Wiliam S şi, până la finalul anului, intenţionează să aducă încă un brand exclusiv în portofoliu”, arată compania, într-un comunicat.

Comparativ cu anul trecut, vânzările pe aceste branduri au crescut cu 50%. Ingersoll, spre exemplu, a urcat în top 5 cele mai vândute branduri pe WatchShop.ro, cu o creştere a vânzărilor de 20% de la lună la lună.

Recent, WatchShop a deschis şi un magazin fizic într-un centru comercial din Bucureşti.

„Brandurile exclusive urcă în topul preferinţelor clienţilor noştri de la an la an, iar acest lucru se datorează, pe de-o parte, calităţii produselor şi, pe de altă parte, investiţiilor pe care le facem în mod constant în creşterea notorietăţii acestora pe plan local. În următoarea perioadă, strategia WatchShop va avea în focus promovarea la scară cât mai largă a brandurilor şi parteneriatelor exclusive”, spune Dragoş Diaconu, CEO WatchShop.ro, vorbind de o creştere a ponderii acestora în vânzări.

Până la finalul anului, WatchShop estimează extinderea colaborării cu alte zece magazine, pentru o acoperire reprezentativă la nivel naţional în care va distribui brandurile pentru care este importator unic în România.

„Anul 2019 este al ceasurilor fashion care îl ajută pe purtător să îşi exprime starea de spirit, acesta jonglând cu brandurile şi modelele preferate în funcţie de contextul în care se află. Se poartă ceasurile cu vedere la mecanism atât open heart, cât şi skeleton, care exprimă eleganţă şi se diferenţiază prin linii fluide, dar arată şi o deschidere a purtătorului spre nou, cunoaştere şi experienţe. Culorile vii sunt la modă, astfel că ceasurile pot fi uşor de asortat la ţinutele lejere de vară. Ceasurile de vacanţă sunt versatile şi, de obicei, au o rezistenţă bună la apă şi pot fi purtate în timpul înotului”, spune Dragoş Diaconu.

WatchShop.ro este unul din cele mai mari magazine online de ceasuri originale din România, cu peste 17.000 de modele disponibile, având totodată şi două magazine fizice în Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul închide strâmtoarea Ormuz. Noi atacuri SUA
Iranul a anunţat duminică închiderea Strâmtorii Ormuz "până la noi ordine" după ce forţele sale armate au tras asupra unei nave care urma o "un traseu neautorizat", iar SUA au lansat o nouă......
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă mondială din istoria FIFA
Fotbal – CM 2026: FIFA vinde bucăţi din gazonul finalei Cupei Mondiale, ca piese de colecţie. Cea mai scumpa Cupă ...
Gazonul pe care se va disputa finala Cupei Mondiale de fotbal 2026, programată în data de 19 iulie pe stadionul MetLife ...
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat acțiunea
Incendiu la calea ferată din Germania, pe un ax feroviar major. Suspiciune de sabotaj, extrema stângă ar fi revendicat ...
Poliția germană investighează un nou posibil act de sabotaj asupra unei axe feroviare importante care leagă orașele ...
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit inevitabilă
Ultimatum al industriei auto germane: Închiderea unor uzine sau cedarea lor parțială către companii chineze a devenit ...
Industria auto europeană traversează o criză structurală profundă, caracterizată prin pierderea accelerată a competitivității ...