BRD: Profit net de 380 de milioane de lei la 9 luni, de 10 ori mai mare

BRD-Groupe Societe Generale a consemnat, la 30 septembrie 2015, un profit net de 380 milioane de lei, de 10 ori mai mare decât cel obţinut în perioada similară din 2014, respectiv 38 milioane de lei, pe fondul diminuării continue a costului riscului şi menţinerii cheltuielilor sub control, potrivit rezultatelor consolidate ale băncii, date joi publicităţii.
Economica.net - joi, 05 nov. 2015, 08:16
BRD: Profit net de 380 de milioane de lei la 9 luni, de 10 ori mai mare

Evoluţia veniturilor a atins un punct de inflexiune, grupul înregistrând un venit net bancar în creştere în ultimele două trimestre ale perioadei de raportare (cu aproximativ 2% în fiecare trimestru faţă de cel anterior). Cu toate acestea, venitul net bancar a scăzut cu 5,4%, la 1,86 miliarde de lei faţă de primele 9 luni din 2014, deoarece marja netă a fost afectată negativ de ratele de dobândă mici din piaţă, venitul net din comisioane a fost impactat de anularea sau reducerea unor comisioane pentru clienţi persoane fizice şi ca urmare a unui efect de bază nefavorabil (venituri nerecurente din servicii de finanţe corporative înregistrate în iulie 2014).

Cheltuielile operaţionale au fost reduse cu 0,6%, la 954 milioane lei faţă de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile imobiliare, de comunicare şi de consultanţă au înregistrat scăderi datorită gestiunii riguroase a costurilor. Indicatorul cost/venit a fost de 51,3%.

La 30 septembrie 2015, creşterea uşoară a stocului total de credite din sistemul bancar românesc (+0,9% faţă de 30 septembrie 2014) arată că piaţa de creditare îşi revine treptat. Soldul creditelor acordate persoanelor fizice a crescut progresiv datorită creditelor pentru locuinţe. Ritmul de creştere a creditelor de consum în lei s-a accentuat, însă nu a contrabalansat reducerea componentei în valută faţă de perioada similară a anului trecut.

Soldul creditelor brute acordate companiilor creşte uşor faţă de 31 decembrie 2014 (+1,8%), pe măsură ce efectul operaţiunilor de ştergere şi de vânzare de creanţe depreciate începe să se disipeze.

‘Atât clienţii persoane fizice, cât şi clienţii persoane juridice, manifestă în continuare o tendinţă importantă spre economisire, totalul depozitelor crescând cu 7,2% faţă de 30 septembrie 2014’, afirmă banca, într-un comunicat postat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Soldul creditelor nete acordate de Grupul BRD la 30 septembrie 2015 a crescut uşor de la începutul anului (+1,3% faţă de 31 decembrie 2014) datorită portofoliului de retail şi celui de mari clienţi corporativi, acestea menţinându-se pe cursul înregistrat în prima parte a anului. Creşterea portofoliului de credite retail cu 3,5% faţă de începutul anului a fost susţinută de creditele imobiliare, precizează banca.

Volumul creditelor nou-acordate clienţilor persoane fizice a ajuns la 3,7 miliarde lei în ianuarie – septembrie 2015, fiind mai mare cu 17% faţă de perioada similară a anului trecut, parţial datorită programului ”Prima Casă’, care înregistrează o creştere semnificativă. Astfel, volumul creditelor noi acordate prin programul ‘Prima Casă’ a reprezentat 27% din totalul creditelor noi.

Depozitele BRD au continuat să urce, cu 7,1% faţă de nivelul înregistrat la 31 decembrie 2014, şi cu 13,1% faţă de cel din 30 septembrie 2014, datorită disponibilităţilor în conturi curente (+39,5% în dinamică anuală).

‘Stocul mare de depozite constituie o bază solidă de finanţare a economiei pentru momentul când creşterea activităţii de creditare va deveni mai pronunţată. În acest context, raportul între credite nete şi depozite a ajuns la 70,1% (-4,4 puncte procentuale faţă de 31 decembrie 2014 şi -11,4% puncte procentuale faţă de 30 septembrie 2014), dovadă a autonomiei financiare crescute’, spune banca.

BRD a redus rata creditelor neperformante (NPL) de la 21,1% la 30 septembrie 2014 la 18,5% la 30 septembrie 2015 (la nivelul băncii), ca urmare a operaţiunilor de ştergere de creanţe depreciate. Gradul de acoperire a creditelor neperformante cu provizioane IFRS a crescut de la 71,5% la 30 septembrie 2014 la 76% la 30 septembrie 2015. Declinul costului net al riscului (-53,1% la nivelul Grupului, faţă de perioada similară a anului trecut) a fost factorul determinant al îmbunătăţirii semnificative a profitabilităţii.

Profitul net a crescut substanţial, la 380 milioane lei în primele 9 luni ale anului 2015, ducând la o rentabilitate anualizată a capitalurilor proprii (ROE) de 8,6%.

Indicatorul de solvabilitate al BRD la 30 septembrie 2015, de 17,2% la nivel individual (conform Basel III), este mult peste cerinţa reglementară, fiind comparabil cu nivelul de 17,1% înregistrat la 30 septembrie 2014.

‘Rezultatele Grupului BRD la finalul primelor 9 luni ale anului 2015 au fost influenţate de revenirea activităţii de creditare pe segmentul clienţilor persoane fizice şi la nivelul categoriei marilor clienţi corporativi, un declin substanţial al costului riscului şi o gestiune proactivă a cheltuielilor. Revenirea graduală a cererii de creditare oferă semne încurajatoare de continuare a creşterii trimestriale a veniturilor’, a declarat directorul general al BRD, Philippe Lhotte.

BRD-Groupe Societe Generale este cea de-a doua bancă din România după totalul activelor. Are 2,2 milioane de clienţi şi operează o reţea de 842 de unităţi. BRD consemnează 2,2 milioane de carduri emise şi o reţea de acceptare de peste 26.000 POS-uri şi 1.500 ATM-uri. Cu operaţiuni de factoring de 960 milioane de euro în 2014, BRD este liderul pieţei de factoring din România. Activele totale ale băncii erau, la sfârşitul lunii septembrie 2015, de
47,6 miliarde de lei.

BRD face parte din Grupul Societe Generale, unul dintre cele mai mari grupuri europene de servicii financiare. Grupul are 148.000 de angajaţi în 76 de ţări şi 32 de milioane de clienţi în întreaga lume.

Te-ar mai putea interesa și
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Modelul electric Dacia Spring, deja disponibil pentru revânzare pe site-urile de profil
Pe site-urile de comerț online au apărut deja, la doar câteva zile după debutul livrărilor, primele anunțuri cu modele Dacia Spring de vânzare....
Cât va câștiga un consumator de gaze cu consum de apartament după noua schemă de reducere a facturilor
Cât va câștiga un consumator de gaze cu consum de apartament după noua schemă de reducere a facturilor
Noile niveluri ale plafonului de preț la gaze și al compensației care va fi acordată clienților casnici de gaze vor ...
Impozitarea multinaţionalelor cu cel puţin 15% intră în linie dreaptă – analiză EY România
Impozitarea multinaţionalelor cu cel puţin 15% intră în linie dreaptă – analiză EY România
Impozitarea multinaţionalelor cu minimum 15% intră în linie dreaptă, iar România va trebui să îşi adapteze legislaţia ...
Sancțiuni de 645.000 de lei pentru furnizorii de energie și electricitate. ANPC a obligat companiile să recalculeze milioane de facturi
Sancțiuni de 645.000 de lei pentru furnizorii de energie și electricitate. ANPC a obligat companiile să recalculeze milioane ...
Până în acest moment, comisarii ANPC au finalizat 94 de acțiuni de control la companii furnizoare de energie electrică ...