Brexit: Ambasadorii statelor membre ale UE se reunesc după ce Londra a cerut o nouă amânare

Ambasadorii statelor membre ale Uniunii Europene urmează să se reunească duminică dimineaţa pentru a discuta cererea oficială a Regatului Unit de a-şi amâna retragerea din Uniune, transmite DPA, citată de Agerpres.
Economica.net - D, 20 oct. 2019, 05:17
Brexit: Ambasadorii statelor membre ale UE se reunesc după ce Londra a cerut o nouă amânare

Parlamentul britanic a amânat sâmbătă dezbaterea acordului pentru Brexit la care au ajuns săptămâna trecută Londra şi Bruxellesul.

Prim-ministrul britanic Boris Johnson se opune unei noi amânări, însă a fost obligat legal de votul parlamentului să solicite Uniunii Europene o nouă prelungire a procedurii. O sursă din UE afirmă că el a trimis, odată cu cererea, o scrisoare în care explică opoziţia cu care se confruntă la Londra.

Conform aceleiaşi surse, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a primit sâmbătă seara două scrisori, însoţite de o notă din partea ambasadorului Regatului Unit, Tim Barrow.

Anterior, un diplomat european declarase că UE va „studia constructiv” orice cerere de prelungire. Cele 27 de state membre care vor rămâne în Uniune după Brexit ar putea avea nevoie de câteva zile pentru a lua o decizie, apreciază DPA.

Camera Comunelor din Parlamentul Regatului Unit a votat sâmbătă, cu o majoritate de 322 la 306, pentru amânarea votului asupra acordului pentru Brexit obţinut joia trecută de Johnson. Parlamentarii au urmărit blocarea retragerii ţării lor din UE pe 31 octombrie fără prevederi privind tranziţia, deoarece consideră că legislaţia necesară nu ar putea fi ratificată la timp.

Conform acordului, în perioada de tranziţie, în Regatul Unit ar urma să se aplice în continuare reglementările Uniunii Europene. Pe de altă parte, arată DPA, lipsa unui acord ar putea produce perturbări pe termen scurt şi ar putea crea situaţii imprevizibile pentru cetăţenii şi firmele de ambele părţi

Te-ar mai putea interesa și
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Retragerea discretă a SUA din Europa de Est amplifică îngrijorările aliaţilor – Reuters
Câteva sute de militari americani desfăşuraţi în Estonia în timpul iernii trecute au fost retraşi discret, fără niciun semn clar privind momentul în care s-ar putea întoarce sau dacă se......
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării – Ce se întâmplă săptămâna viitoare – Anunţ de la consilierul preşedintelui Nicuşor Dan
Legea salarizării - Consilierul prezidenţial Radu Burnete a declarat că dezbaterea de vineri, de la Palatul Cotroceni, ...
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta creşterea economiei, anunţă Ministrul de Finanţe de la Atena
Băncile din Grecia au ieşit „în forţă” din anii de criză şi au pregătite lichidităţi pentru a alimenta ...
Sectorul bancar din Grecia a ieşit din anii de criză într-o poziţie puternică şi acum are oportunitatea unică de a ...
Furnizorii de servicii digitale din UE vor avea noi obligaţii în legătură cu probele electronice, în procedurile penale – avocaţi
Furnizorii de servicii digitale din UE vor avea noi obligaţii în legătură cu probele electronice, în procedurile penale ...
Furnizorii de servicii digitale de pe teritoriul Uniunii Europene (UE) vor trebui ca, din 18 august 2026, să răspundă ...