Brexit: Liderii UE insistă pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Londra

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi alţi lideri din Uniunea Europeană vor insista, la summitul din 15-16 octombrie, pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Regatul Unit, avertizându-l pe premierul Boris Johnson că planul Londrei de a ignora acordul de retragere a arătat că nu se poate avea încredere în britanici, a relatat cotidianul Financial Times, citat de Reuters.
Economica.net - lun, 12 oct. 2020, 05:06
Brexit: Liderii UE insistă pe reguli de aplicare dure pentru orice viitor acord comercial cu Londra

Diplomaţi europeni au afirmat că, la Consiliul European care începe joi, liderii statelor membre îi vor cere negociatorului-şef al UE Michel Barnier să se asigure că garanţiile privind concurenţa loială pentru companiile europene sunt susţinute de dreptul Bruxellesului de a adopta rapid contramăsuri dacă Londra îşi încalcă angajamentele.

Franţa şi alte ţări cu sector al pescuitului puternic vor pune accentul pe hotărârea lor de a păstra cotele de pescuit în apele britanice, ceea ce îi va lăsa lui Barnier mai puţin spaţiu de manevră pentru a ajunge la un acord cu Regatul Unit, notează publicaţia britanică.

De partea sa, Regatul Unit ar dori un acord de tipul celui cu Norvegia, în cazul căreia cotele de pescuit sunt stabilite în fiecare an.

Boris Johnson a stabilit 15 octombrie drept dată limită pentru ajungerea la un acord, iar un diplomat european a declarat vineri că Michel Barnier doreşte câteva concesii suplimentare din partea Londrei înainte de a intra în ultima fază intensă a negocierilor asupra viitoarelor relaţii comerciale între UE şi Regatul Unit.

Principalele divergenţe între UE şi Londra sunt legate de solicitarea Bruxellesului ca în schimbul unui acord de comerţ liber – fără cote şi taxe vamale – Regatul Unit să aplice în continuare unele dintre normele blocului comunitar, pentru a evita o posibilă concurenţă neloială din partea britanicilor pe piaţa europeană.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană la 31 ianuarie, la peste trei ani şi jumătate după ce a votat pentru Brexit, cu 52% la 48%, într-un referendum desfăşurat în 2016. În prezent este în vigoare o perioadă de tranziţie până la 31 decembrie, timp în care va continua să aplice normele europene. Dacă Londra şi Bruxellesul nu ajung la un acord asupra relaţiilor viitoare, atunci de la 1 ianuarie 2021 raporturile comerciale dintre UE şi Regatul Unit vor fi guvernate de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului.

Te-ar mai putea interesa și
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Moment simbolic: ultimele drumuri cu tramvaiele Tatra prin București FOTO
Societatea de Transport București marchează, printr-un eveniment special în acest week-end și următorul retragerea din circulație a unui model de tramvai emblematic pentru Capitală, modelul......
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, ...
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...