Brexit: Operaţiunea maritimă Atalanta şi-a transferat comandamentul din Regatul Unit în Spania

Comandamentul operaţiunii navale europene Atalanta, specializată în combaterea pirateriei în largul coastelor Somaliei, a fost transferat vineri din Regatul Unit în Spania, informează AFP.
Economica.net - vin, 29 mart. 2019, 14:20
Brexit: Operaţiunea maritimă Atalanta şi-a transferat comandamentul din Regatul Unit în Spania

O ceremonie desfăşurată la baza Rota din Andaluzia (sudul Spaniei) a marcat preluarea mandatului de comandant al operaţiunii de către vice-amiralul spaniol Antonio Martorell Lacave, în ziua stabilită iniţial ca dată a ieşirii oficiale a Regatului Unit din Uniunea Europeană, 29 martie 2019.

Lacave îi succede generalului de divizie britanic Charlie Stickland.

În iulie anul trecut, Consiliul UE a anunţat transferarea cartierului general al acestei ”forţe navale conduse de UE”, de la Northwood (Anglia) la Rota.

Statul major operaţional al Forţei navale a UE (EU Navfor) de la Rota a devenit astfel al cincilea cartier general operaţional al UE. Centrul de securitate maritimă a fost transferat la Brest, în vestul Franţei. Italia a fost şi ea candidată pentru preluarea comandamentului operaţiunii Atalanta, dar oferta sa nu a fost reţinută.

Mandatul operaţiunii Atalanta expiră la 31 decembrie 2020, iar pentru perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2020 i-a fost alocat un buget de 11,77 milioane de euro.

Lansată în 2008, operaţiunea Atalanta contribuie la prevenirea şi combaterea actelor de piraterie în largul coastelor Somaliei. La această misiune participă 19 state membre, dar şi Serbia şi Muntenegru.

Decizia Regatului Unit de a părăsi UE a implicat, de asemenea, transferarea sediilor Agenţiei Europene pentru Medicamente şi Autorităţii Bancare Europene, în Olanda, respectiv Franţa.

Te-ar mai putea interesa și
Tranzacție gigant în imobiliare: NEPI Rockcastle iese din Lituania și vinde un mall pentru 200 de milioane de euro
Tranzacție gigant în imobiliare: NEPI Rockcastle iese din Lituania și vinde un mall pentru 200 de milioane de euro
NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, vinde mallul Ozas din Vilnius, Lituania, pentru 200 de milioane de euro. Cumpărătorul este fondul de investiții Prosperus. ...
Anunț important pentru proprietari și notari: Cadastrul a repus în funcțiune Registrul Proprietarilor și platformele de cadastru
Anunț important pentru proprietari și notari: Cadastrul a repus în funcțiune Registrul Proprietarilor și platformele ...
Platformele online Registrul de Transcripțiuni și Inscripțiuni (RTI) și Registrul proprietarilor ale Agenției Naționale ...
Soluţie de avarie în finanţarea sănătăţii: 2 miliarde de lei „mutaţi” în buget. Nu trebuie confundată cu rezolvarea problemelor structurale ale finanţării, spune Nazare
Soluţie de avarie în finanţarea sănătăţii: 2 miliarde de lei „mutaţi” în buget. Nu trebuie confundată ...
"Am aprobat la Finanțe retrimestrializarea a 2,058 miliarde de lei pentru sănătate, prin mutarea şi disponibilizarea ...
Decizie la Tribunal. Greva de la Oil Terminal, care putea aduce și mai mari probleme cu carburanții, se încheie
Decizie la Tribunal. Greva de la Oil Terminal, care putea aduce și mai mari probleme cu carburanții, se încheie
Tribunalul Constanţa a dispus, joi, încetarea grevei angajaţilor de la Oil Terminal, acţiunea de protest fiind considerată ...