Brexit: Parlamentarii britanici aprobă planul Theresey May de a cere UE o nouă amânare până la 30 iunie

Parlamentarii britanici au aprobat marţi planul premierului Theresa May de a cere o amânare a Brexitului până la 30 iunie, timp în care va încerca să ajungă la un compromis cu Partidul Laburist de opoziţie pentru validarea acordului de retragere în Camera Comunelor, relatează Reuters.
Economica.net - mar, 09 apr. 2019, 17:31
Brexit: Parlamentarii britanici aprobă planul Theresey May de a cere UE o nouă amânare până la 30 iunie

Parlamentarii au aprobat, cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă, moţiunea guvernului. Guvernul a fost nevoit să supună la vot decizia după ce parlamentul britanic a adoptat luni o lege care îi dă puterea să supervizeze şi să efectueze schimbări în solicitarea Theresei May de a prelungi perioada de negociere a articolului 50 al Tratatului pentru a doua oară.

Discuţiile cu opoziţia laburistă pentru a încerca ieşirea din impasul Brexitului vor fi reluate după summitul UE de miercuri, a anunţat între timp guvernul britanic, dând de înţeles că dialogul nu s-a soldat încă cu un acord, potrivit France Presse.

Calificând drept „constructive” ultimele discuţii din cursul după-amiezii de marţi, guvernul a subliniat într-un comunicat că „cele două părţi au convenit să se revadă joi, după încheierea Consiliului European” consacrat Brexitului.

Dialogul cu Partidul Laburist a fost lansat miercurea trecută, în contextul incapacităţii premierului Theresa May de a obţine votarea acordului de divorţ cu UE de către Parlamentul britanic.

„Rămânem total angajaţi să ducem Brexitul la bun sfârşit, existând de ambele părţi voinţa de a munci din greu pentru a ne pune de acord asupra unui mod de a progresa, conştienţi de urgenţa evitării organizării de alegeri europene”, a adăugat guvernul.

Luni, liderul Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, a reproşat guvernului că refuză „să deplaseze liniile roşii iniţiale”. Partidul său este partizanul rămânerii în uniunea vamală europeană – care prevede o politică vamală şi comercială comună – în timp ce Theresa May a afirmat mereu că doreşte ieşirea ţării din uniunea vamală, pentru ca aceasta să poată încheia liber acorduri comerciale cu ţările terţe.

Te-ar mai putea interesa și
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
FOTO Cine îi va lua locul lui Jensen Huang la conducerea Nvidia. Financial Times: Sunt deja discuții cu Rene Haas
oard-ul Nvidia face demersuri pentru a găsi un potenţial succesor al lui Jensen Huang şi l-a abordat pe şeful Arm Holdings, Rene Haas, a anunţat vineri Financial Times (FT), citând surse care......
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Când va fi repornită Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, amânată din nou
Nou grafic de repornire a Unității 1 a centralei nucleare de la Cernavodă: sincronizarea cu sistemul energetic național ...
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
SUA au confiscat criptomonede de 1,2 miliarde de dolari, furate de la Binance de hackeri nord-coreeni
Autorităţile americane au confiscat sau au obţinut blocarea unor criptomonede în valoare de peste 1,2 miliarde de dolari, ...
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Președintele Nicușor Dan, despre negocierile de pace pentru Ucraina: Am stabilit de principiu să fim parte
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat la finalul Consiliului European informal care a avut loc la Dublin, în Irlanda, că ...