Brexit: Primarul Londrei spune că lira va avea de câştigat dacă Marea Britanie va ieşi din UE

Primarul Londrei, Boris Johnson, care s-a alăturat campaniei în favoarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat vineri că lira sterlină va avea de câştigat dacă alegători vor opta pentru 'Brexit' la referendumul din 23 iunie, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 11 mart. 2016, 13:36
Brexit: Primarul Londrei spune că lira va avea de câştigat dacă Marea Britanie va ieşi din UE

Lira sterlină s-a devalorizat cu mai mult de 5 cenţi faţă de dolarul american în săptămâna de după anunţul din 21 februarie al lui Johnson că va face campanie pentru părăsirea UE, scrie Agerpres.

‘Lira sterlină şi euro vor continua să fluctueze aşa cum au făcut-o întotdeauna, dar lira va reflecta pe termen lung sănătatea şi forţa economiei britanice, fluxurile comerciale şi de investiţii, dorinţa populaţiei de a cumpăra produse britanice şi de a investi în Marea Britanie’, a declarat Boris Johnson, la un eveniment de campanie în favoarea ieşirii din UE, desfăşurat la Dartford, în sud-estul Angliei.

‘Cu cât vom scăpa mai mult de reglementări, de birocraţie, de costurile UE, cu atât mai bine ne va fi, cu atât mai mult vom prospera şi cu atât mai solidă va fi moneda noastră’, a insistat el.

Joi, premierul David Cameron a declarat că economia Marii Britanii va suferi un şoc care va spori presiunea asupra monedei naţionale dacă, la referendum, alegătorii vor opta pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...