Brexit: cele mai importante prevederi din divorţul dintre Marea Britanie şi Europa – UPDATE

Adaugă-ne ca sursă preferată

Agenţia de presă Reuters prezintă principalele prevederi ale celor mai importante trei domenii ale acordului dintre Marea Britanie şi UE:

Drepturile cetăţenilor

Acestea se referă la cetăţenii britanici, inclusiv soţii şi copii, care trăiesc într-un stat al UE şi la alţi cetăţeni din UE care trăiesc în Marea Britanie la data retragerii acesteia din blocul comunitar. Nu se acordă cetăţenilor britanici dreptul de a se muta dintr-un stat al UE în altul şi de a păstra aceleaşi drepturi, în timp ce drepturile pentru cetăţenii UE şi britanici se pierd dacă îşi părăsesc ţara-gazdă iniţială pentru cinci ani.

Negocierile pot continua în faza a doua, Londra încercând să obţină drepturi de ‘mişcare înainte’ pentru cetăţenii britanici pe continent, iar UE fiind interesată ca cetăţenii săi să păstreze dreptul de rezidenţă permanentă chiar şi după perioade mai lungi de absenţă din ţara-gazdă.

Cetăţenii cu documente de rezidenţă permanentă trebuie să obţină unele noi fără a plăti nimic. Tratamentul egal va acoperi drepturile cu privire la asigurările sociale, asistenţă medicală, ocuparea forţei de muncă şi educaţie. Avantajele vor fi ‘exportabile’ la fel ca în prezent.

Va fi menţinut dreptul de reuniune familială pentru membrii unei familii care nu trăiesc în aceeaşi ţară.

Curtea de Justiţie a UE (CJUE) este arbitrul suprem al legislaţiei Uniunii Europene. Acordul stipulează că ‘instanţele din Regatul Unit vor trebui să respecte deciziile CJUE’. UE şi Marea Britanie au convenit să creeze un mecanism care le va permite instanţelor britanice să solicite CJUE să se pronunţe atunci când este necesar, în timpul unei perioade de opt ani după Brexit.

În faza a doua, părţile vor negocia cu privire la modalitatea punerii în aplicare a retragerii din Tratatul UE – de exemplu, dacă UE consideră că instanţele din Marea Britanie interpretează greşit în mod sistematic drepturile cetăţenilor UE.

Republica Irlanda şi provincia Irlanda de Nord

Marea Britanie promite să apere integritatea propriei pieţe interne şi locul Irlandei de Nord în interiorul ei. Londra nu doreşte o ‘frontieră dură’ între Irlanda şi Irlanda de Nord, susţinând că vizează evitarea controalelor prin intermediul viitoarelor relaţii economice între UE şi Marea Britanie. Dacă acest lucru nu este posibil, Marea Britanie va propune ‘soluţii specifice pentru a trata circumstanţe unice’.

În absenţa unor asemenea soluţii, Marea Britanie va ‘menţine o conformitate deplină cu acele reguli ale pieţei interne şi ale uniunii vamale care, acum sau în viitor, sprijină cooperarea Nord-Sud, economia în întreaga insulă (Irlanda) şi protecţia Acordului din Vinerea Mare din 1998’.

Acordul garantează că nu va exista ‘nicio nouă barieră normativă’ pentru firmele nord-irlandeze, care vor avea ‘acces neîngrădit’ în restul Marii Britanii.

Cele două părţi admit că acordul din 1998 recunoaşte dreptul dobândit prin naştere al tuturor oamenilor din Irlanda de Nord de a fi irlandezi, britanici sau ambele.

‘Factura’ divorţului

”Cele două părţi au convenit o metodologie pentru obligaţiile financiare … elaborate şi plătite în euro’.

Obligaţiile financiare vor fi calculate în termeni procentuali din bugetul multianual pentru 2014-2020, Marea Britanie contribuind ca şi cum ar fi rămas în UE în 2019 şi 2020 şi fiind inclus un rabat britanic.

În urma retragerii din Uniunea Europeană, Marea Britanie va continua să participe la programele UE finanţate de bugetul pentru 2014-2020 până la încheierea lor.

După aceea, Marea Britanie va rămâne răspunzătoare pentru partea sa din obligaţiile neprevăzute asumate la nivelul UE, precum cele de asistenţă sau operaţiuni financiare gestionate de Banca Europeană de Investiţii (BEI). Răspunderea Marii Britanii va fi limitată la deciziile cu privire la fiecare operaţiune financiară adoptată înainte de data retragerii din UE.

Cu privire la Banca Centrală Europeană (BCE), conform acordului, ‘capitalul plătit integral al Marii Britanii în cadrul BCE va fi rambursat Băncii Angliei (BoE) după data retragerii’.