Brexit-ul ar putea duce la creşteri de preţuri de 5-15% în piaţa de logistică şi transporturi – ICT Logistics

Creşterea timpilor de tranzit, nevoia de şoferi calificaţi în operaţiuni vamale, aglomerarea în porturile de trecere sunt doar câteva dintre efectele pe care le va produce ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, estimată pentru luna martie 2019, potrivit reprezentanţilor companiei ICT Logistics, jucător important în piaţa de transport şi logistică din România.
Economica.net - mar, 08 mai 2018, 10:03
Brexit-ul ar putea duce la creşteri de preţuri de 5-15% în piaţa de logistică şi transporturi - ICT Logistics

‘Timpul de tranzit va creşte, în medie, cu 15% din cauza timpilor de aşteptare la frontieră, însă, momentan, nu se poate contura o marjă concretă de creştere a costurilor pentru clienţi. Cu toate acestea, pot fi estimate măriri de preţuri între 5 şi 15%, sume aferente timpilor de aşteptare pentru formalităţile vamale, precum şi, cel mai probabil, scumpirea trecerii pe continent. Din cauza faptului că Marea Britanie este conectată cu spaţiul european doar prin liniile de ferry şi Eurotunnel, nu există rute alterntive, şi de aceea vama se face la Dover, punctul de trecere spre Uniunea Europeană’, a precizat Mihai Teodorescu, Country Manager ICT Logistics România, într-un comunicat.

Brexit-ul va avea un impact şi asupra forţei de muncă, transportatorii vor trebui să se asigure că şoferii cunosc procedurile de comisionare şi vamă, ceea ce va face accesul la piaţa din Marea Britanie (UK) mai dificil, pentru că nu toate companiile au personal calificat în operaţiuni vamale.

‘ICT Logistics este o firmă cu experienţă în transport internaţional, care deţine birouri proprii în mai multe ţări din Europa, printre care şi două birouri în UK. Aceasta reprezintă un avantaj pentru că le putem oferi clienţilor suport pentru declaraţiile vamale şi, în general, în relaţia cu vama. De asemenea, compania noastră a stabilit, de-a lungul anilor, colaborări foarte strânse cu companiile de ferry care pot facilita oricând trecerea vehiculelor ICT’, a adăugat Mihai Teodorescu.

Anual, ICT Logistics efectuează transporturi în valoare de 50 milioane euro, dintre care 10% implică transporturi din sau către Marea Britanie.

ICT Logistics este o casă de expediţii fondată în Danemarca şi care deţine birouri în 16 ţări din Europa. Soluţiile de transport şi logistică oferite de ICT Logistics acoperă deopotrivă nevoile clienţilor globali şi nevoile specifice pe care le au companiile medii şi mici. Serviciile companiei includ transport rutier, feroviar şi naval din şi către ţări din Europa de Nord, Centrală şi de Vest, CIS şi Ţările Baltice.

Principalii clienţi ai companiei provin din domenii precum automotive, agro, construcţii metalice, cauciuc şi mase plastice, industria chimică, industria lemnului, industria de textile şi fabricarea jucăriilor. Anual compania transportă un milion de tone de bunuri în spaţiul european.

Te-ar mai putea interesa și
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
În culisele Carrefour România după preluarea de către Dedeman. Ce se întâmplă în spatele tranzacției
Trecerea Carrefour România de sub acționariatul francez sub acționariat românesc, în urma preluării de către Dedeman, înseamnă și desprinderea treptată a companiei de o serie de sisteme,......
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Metroul de Drumul Taberei: De ce tot întârzie introducerea în circulație a trenurilor noi de la Alstom
Cele 13 trenuri noi de la Alstom, cumpărare de Metrorex pentru a fi operate pe Magistrala 5 de metrou, încă nu sunt în ...
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă forță în Patronat: Doar 2 din top 10 mai lipsesc
EXCLUSIV Fenomen-premieră în asigurări. Brokerii mari, cu milioane de clienți doar pe RCA, se unesc. Se naște o nouă ...
Fenomen în premieră în asigurări. Toți brokerii de dimensiuni mari se strâng sub aceeași umbrelă. Un val de înscrieri ...
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Trump spune că Zelenski trebuie să înceteze să atace rafinăriile de diesel din Rusia
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminică că omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, trebuie să înceteze ...