Brexit-ul nu va avea un impact asupra relaţiilor dintre China şi Marea Britanie – ministru britanic

Ministrul britanic pentru Asia şi Pacific, Alok Sharma, aflat în vizită în China, a afirmat că Brexit-ul (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană) nu va avea un impact asupra relaţiilor chinezo-britanice, estimând că legăturile dintre cele două ţări intră într-o ''epocă de aur'', relatează miercuri agenţia Xinhua.
Economica.net - J, 16 feb. 2017, 11:19
Brexit-ul nu va avea un impact asupra relaţiilor dintre China şi Marea Britanie - ministru britanic

În opinia lui Sharma, ieşirea Marii Britanii din blocul comunitar prezintă regatul ca având multe oportunităţi când vine vorba de alţi prieteni precum China.

”Avem ocazia de a începe dialogul şi de a discuta cu China despre cum vor arăta schimburile noastre comerciale după ce vom ieşi din Uniunea Europeană”, a declarat Sharma după ce a inaugurat o reprezentanţă a UK Visa Application Center marţi în oraşul Fuzhou, centrul administrativ al provinciei chineze Fujian (sud-est).

Fuzhou este a doua din cele patru etape ale vizitei lui Sharma în China. Delegaţia sa, din care fac parte oameni de afaceri din domeniul cercetărilor privind sănătatea şi viaţa, vizitează miercuri Xiamen (Fujian).

În Fuzhou, Sharma le-a dat asigurări investitorilor chinezi că Marea Britanie este un loc bun pentru afaceri şi că ea rămâne ”deschisă foarte mult pentru afaceri”, deoarece economia britanică continuă să fie puternică după referendumul din 2016 privind Brexit-ul.

Xinhua notează că, în 2017, se împlinesc 45 de ani de relaţii bilaterale la nivel de ambasade între cele două ţări. China este cel de-al doilea mare partener comercial al Marii Britanii după Uniunea Europeană, în timp ce în regat se află cele mai mai multe investiţii chineze decât în oricare altă ţară europeană.

Te-ar mai putea interesa și
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Salonul de la Paris: Producătorii auto chinezi atacă segmentul premium european, dominat până acum de cosntructorii germani
Constructorii auto chinezi încearcă să pătrundă pe piaţa europeană a automobilelor premium, mizând pe tehnologii avansate, încărcare rapidă şi dotări de confort pentru a concura cu......
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Zelenski: Rusia încearcă să provoace o pană electrică generală în Ucraina, chiar înaintea iernii
Rusia încearcă să provoace o "pană electrică generală" în Ucraina înaintea iernii, a acuzat sâmbătă Volodimir ...
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria guvernamentală a României a ajuns în luna iulie la 60,4% la PIB
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde de lei, în creştere ...
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional care limitează împrumuturile publice
Ministrul german al Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanțării Ucrainei de la mecanismul constitușional ...
Ministrul german al Cooperării Economice şi Dezvoltării, Reem Alabali Radovan, solicită exceptarea finanţării destinate ...