BT Mic primeşte finanţare 16 milioane de dolari de la IFC

International Finance Corporation (IFC), parte din Grupul Banca Mondială, oferă 16 milioane de dolari, echivalentul în lei, companiei BT Mic, pentru creşterea accesului la finanţare a microcompaniilor şi pentru facilitarea incluziunii financiare a femeilor cu spirit antreprenorial din România, potrivit unui comunicat al grupului Financiar Banca Transilvania.
Economica.net - J, 30 ian. 2020, 14:11
BT Mic primeşte finanţare 16 milioane de dolari de la IFC

„Sprijinul oferit de IFC va permite BT Mic să ofere finanţări atât de necesare pentru start-up-uri şi întreprinderi mici din România. Disponibilitatea finanţării pentru aceşti mici antreprenori este esenţială pentru durabilitatea businesului şi capacitatea lor de a crea locuri de muncă şi de a contribui la dezvoltarea economiei”, a declarat Cristina Şindile, CEO BT Mic.

Instituţiile financiare nebancare joacă un rol important în finanţarea microcompaniilor, finanţarea asigurată de acestea fiind de sub 2% din PIB în România. Jumătate din finanţarea IFC este destinată microcompaniilor deţinute de femei, prin acest demers dorindu-se impulsionarea lor pentru a juca un rol mai important în economie.

„Creşterea accesului la finanţare pentru segmentele care merită mai mare atenţie, cum ar fi microcompaniile, este un mecanism esenţial pentru sprijinirea dezvoltării sectorului privat, în special în regiunile mai puţin dezvoltate din România. Ne aşteptăm ca această finanţare să contribuie mai ales la stimularea intermedierii financiare pentru femeile-antreprenor „, a declarat Vittorio Di Bello, senior manager al IFC pentru Europa şi Asia Centrală.

BT Mic este companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, dedicată finanţării afacerilor mici, inclusiv start-up-uri, care completează rolul BT de susţinere a antreprenorilor români. Se adresează antreprenorilor cu o cifră de afaceri de până la 1 milion de lei, indiferent de domeniul de activitate şi de forma de organizare – societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi/asociaţii familiale, întreprinderi individuale, liber profesionişti, persoane care desfăşoară activităţi economice. Până acum, BT Mic a susţinut 10.000 de microîntreprinderi.

IFC este organizaţie a Băncii Mondiale, cea mai mare instituţie de dezvoltare economică globală cu focus pe sectorul privat din pieţele emergente. Aceasta lucrează cu peste 2.000 de companii din întreaga lume, folosind capitalul, expertiza şi influenţa instituţiei pentru a crea pieţe şi oportunităţi acolo unde sunt cele mai necesare. În 2019, IFC a oferit peste 19 miliarde de dolari în finanţări pe termen lung pentru ţările în curs de dezvoltare, într-un demers de a creşte puterea sectorului privat de a pune capăt sărăciei extreme şi de a stimula prosperitatea comună.

Te-ar mai putea interesa și
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele direcții
PMB anunță că a finalizat lucrările la liniile de tramvai din zona Podului Constanța și că se circulă normal pe ambele ...
Primăria Capitalei anunţă că a fost finalizate lucrările de la Podul Constanţa şi că în prezent se circulă pe ambele benzi, relatează Agerpres. ...
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre cei mai bogați oameni din țara vecină
Ce avere are Attila Balázs, milionarul din Harghita, care a intrat în conflict cu premierul Ungariei. Este unul dintre ...
Omul de afaceri Attila Balázs, originar din județul Harghita și proprietarul grupului de construcții Bayer Construct, ...
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei refugiaților din Ceuta
Prim-ministrul Pedro Sanchez confirmă că nave de război marocane au intrat în apele teritoriale spaniole în timpul crizei ...
Nave de război marocane au intrat în apele suverane spaniole din apropiere de Ceuta pe 30 şi 31 iulie, coincizând cu ...
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în ...