Bucureştiul a dominat piaţa industriala în primul semestru cu 81.000 mp închiriaţi dintr-un total de 250.000 mp

Volumul spațiilor industriale și logistice închiriate în prima jumătate a anului a totalizat aproape 250.000 de metri pătrați, nivel în ușoară creștere față de cel înregistrat în perioada corespunzătoare a anului trecut, de aproximativ 240.000 de metri pătrați, potrivit consultantului imobiliar JLL.
Economica.net - mie, 15 iul. 2020, 07:00
Bucureştiul a dominat piaţa industriala în primul semestru cu 81.000 mp închiriaţi dintr-un total de 250.000 mp

Peste 60% din volum a fost intermediat de JLL România, care a realizat și cele mai mari tranzacții din acest an, respectiv cele prin care Profi a închiriat două depozite la Craiova și Timișoara, de 57.000 mp și 58.500 mp. De altfel, cel mai mare volum al cererii a venit de la companiile din FMCG, care au închiriat jumătate din volumul total înregistrat în prima jumătate a anului (126.000 mp), din producție (24%, respectiv 60.000 mp) și cu activități în domeniul distribuției și logisticii (18%, 45.200 mp)

Bucureștiul a atras cea mai mare parte din cererea de spații industriale și logistice din țară, respectiv 32% (aproximativ 81.000 metri pătrați), acesta fiind urmat de Timișoara (68.400 metri pătrați), Craiova (57.500 metri pătrați) și Arad, cu aproape 20.000 de metri pătrați tranzacționați.

Având în vedere evoluțiile din prima jumătate a anului, așteptările JLL privind cererea din 2019 sunt optimiste, astfel că ne așteptăm la un volum de tranzacții comparabil cu cel înregistrat în ultimii 3 ani, în jurul a 450.000-500.000 metri pătrați/an.

”Piața industrială a reușit să își mențină dinamica și în acest an, chiar dacă așa cum era de așteptat planurile companiilor au fost date peste cap de criza COVID-19. Suntem optimiști în privința evoluției cererii având în vedere și faptul că vânzările din retail au crescut în luna mai cu 18,5% faţă de aprilie, după scăderea abruptă din aprilie. În același timp, este îmbucurătoare și abordarea dezvoltatorilor care au continuat investițiile chiar și în condițiile dificile care s-au manifestat la nivelul economiei naționale și nu numai”, a declarat Viorel Opaiț, Business Development Director JLL România, cel care a realizat cele mai mari tranzacții de pe piață în acest an.

Datele JLL, pe baza informațiilor comunicate de către dezvoltatori, arată că în acest an urmează să fie finalizate proiecte totalizând circa 600.000 metri pătrați, ceea ce va urca stocul la peste 5 milioane de metri pătrați.

Așa cum am văzut în primul semestru, deși Bucureștiul este lider în ceea ce privește cererea, cât și oferta nouă pe piață (jumătate din stocul modern de spații industriale sunt construite în apropiere de București), vedem o creștere a interesului atât al cererii, cât și al dezvoltatorilor, pentru diversificarea zonelor țintă.

”În opinia noastră, pe baza cererilor pe care le avem pe masă, piața se va echilibra în condițiile în care companiile, mai ales cele de retail, FMCG, distribuție și logistică, care voiau să închirieze spații mai ales în apropiere de București, care cumulează peste 30% din consumul la nivel national, acum se uită spre alte zone din țară pentru a-și eficientiza lanțul de distribuție”, a declarat Viorel Opaiț, Business Developer Director JLL România.

Deși volumele spațiilor închiriate în prima jumătate a anului 2020 s-au păstrat la un nivel ridicat, în linie cu anii anteriori, vom remarca faptul că majoritatea proiectelor de spații de producție au fost amânate până la un moment în care vor fi perspective mai clare asupra impactului pe care situația curentă îl are asupra economiei mondiale și asupra obiceiurilor consumatorilor.

Chiriile s-au menținut la un nivel stabil pentru moment însă urmărim cu atenție impactul pe care îl va avea o potențială scădere a volumelor de spații tranzacționate în contextul păstrării ritmului accelerat de dezvoltare din partea marilor investitori în spații industriale moderne.

Te-ar mai putea interesa și
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Prietenul Regelui Charles deschide anul viitor castelul Kálnoky din Valea Crișului, renovat cu bani prin PNRR – VIDEO
Fundația Kálnoky, al cărei reprezentant este Tibor Gustav Kálnoky, desfășoară lucrări de reabilitare a castelului cu același nume din Valea Crișului, în apropierea de Sfântu Gheorghe,......
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse exporturilor belaruse de potasiu
Update: Lukaşenko a eliberat 123 de deținuți politici și cinci ucraineni, iar SUA au ridicat la schimb sancțiunile impuse ...
Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a eliberat sâmbătă 123 de opozanţi deţinuţi politici, precum şi cinci ucraineni, ...
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor de către Primăria Ciumeghiu (județul Bihor)
Garda de Mediu a confiscat, în urma imaginilor surprinse de o dronă, un buldozer folosit în gestionarea ilegală a deșeurilor ...
Prima confiscare a unui utilaj folosit de către cei care scapă de deşeuri aruncându-le ilegal pe câmpuri a fost realizată ...
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
FOTO Autostrada Bucureștiului A0: Care mai este stadiul lucrărilor la lotul 1 Nord ce ar putea fi dat în trafic anul viitor
Secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu a prezentat sâmbătă imagini cu lotul 1 Nord (17,5 km) din ...